Raporturile de drept administrativ

Notiunea raporturilor de drept administrativ

Raporturile de drept administrativ sunt acelea relatii sociale, supuse reglementarilor normelor dreptului administrativ, care se formeaza in legatura cu organizarea executarii si executarea in concret a legii.

Raporturile de drept administrativ nu se stabilesc numai in activitatea organelor administratiei publice, ci si in domeniul de activitate al altor autoritati publice, cum sunt organele puterii legislative, organele autoritatii judecatoresti, ori in domeniul de activitate al unor institutii publice sau de interes public.

Elementele raporturilor de drept administrativ

Elementele raporturilor de drept administrativ sunt :

• Subiectele raportului ;
• Obiectul raportului.

Subiectele raportului de drept administrativ

Cel putin unul dintre subiectele raportului de drept administrativ va fi un organ al Administratiei publice, sau numai un functionar public, in timp ce al doilea subiect va putea fi un alt organ al administratiei publice, un organ de Stat, altul decat al Puterii executive, ori un particular : persoana fizica sau persoana juridica.

Obiectul raportului de drept administrativ

Obiectul raportului de drept administrativ difera in raport cu domeniul de activitate in care acesta ia nastere, de la domeniul privind ordinea publica, pana la domeniul privind sanatatea, ori de la domeniul privind siguranta nationala pana la domeniul educatiei si cercetarii.

Oricum, in orice domeniu s-ar manifesta, obiectul raportului de drept administrativ consta in drepturile si obligatiile subiectelor raportului de drept administrativ.

Competenta, conditie juridica indispensabila pentru participarea subiectelor de drept la raporturile de drept administrativ

Dupa cum am aratat, cel putin unul dintre subiectele raportului de drept administrativ este un organ al Administratiei publice, iar ceea ce constituie elementul comun in marea varietate a raporturilor de drept administrativ, este competenta cu care sunt investite organele administratiei publice.

Competenta organelor administratiei publice este constituita din ansamblul atributiilor publice conferite de lege pentru a actiona pe baza si in executarea legii, efectuand acte administrative, operatii administrative, si / sau simple operatii materiale.

Competenta este o categorie de baza pentru dreptul administrativ, si in jurul acestei categorii se construieste intregul drept administrativ.

Categoria juridica de competenta confera nu numai dreptul, dar impune si obligatia, ca organele administratiei publice sa exercite atributiile care le-au fost stabilite prin lege.

Pe de alta parte, notiunea de competenta reprezinta o imputernicire data organelor administratiei publice, de a desfasura anumite activitati, dar, pe de alta parte, este si o limitare data acelorasi organe ale administratiei publice, de a se abtine de la savarsirea altor activitati dat in competenta altor organe ale Statului.

Caracterele competentei

Competenta are un caracter permanent, in sensul ca se exercita in mod continuu, in perioada de functionare a organului aministratiei publice caruia i-a fost conferita.

Caracterul legal rezida in faptul ca fiecare organ al administratiei publice are o competenta stabilita prin lege, sau pe baza legii, in raport cu sarcinile pentru realizarea carora a fost infiintat.

Caracterul obligatoriu al competentei evoca faptul ca exercitarea competentei ce i-a fost conferita prin lege unui organ al administratiei publice nu reprezinta o facultate, ci o obligatie a carei neindeplinire constituie temeiul tragerii sale la raspundere.

Clasificarea competentei :

Dupa intinderea sferei de atributii, distingem intre :

Competenta generala, pe care o autoritate administrativa o are in toate domeniile de activitate ale Administratiei publice, precum Guvernul, spre exemplu.

Competenta speciala, pe care un organ o are doar intr-un domeniu de activitate, precum ministerele de exemplu.

Competenta, asa cum in mod traditional se sustine in literatura de specialitate, este de trei feluri :

Competenta materiala sau rationae materiae este aceea care desemneaza sfera si natura atributiilor unui organ al administratiei publice.

Competenta teritoriala sau rationae loci este aceea care desemneaza limitele teritoriale ale actiunii organelor administratiei publice. Din acest punct de vedere, vom avea organe cu o competenta teritoriala generala, la nivelul intregii tari, si organe cu o competenta teritoriala locala, adica la nivelul unui judet, sau al unei localitati.

Competenta temporala sau rationae temporis inseamna limitele in timp in care un organ al administratiei publice isi poate exercita atributiile. De regula, organele administratiei publice sunt infiintate pe timp nedeterminat, dar sunt si unele autoritati administrative care sunt organizate pe o perioada de timp limitata de realizarea sarcinilor care au impus infiintarea lor.

Categorii de raporturi de drept administrativ

In activitatea complexa de organizare si exercitare a competentei, in activitatea organelor administratiei publice se nasc, se modifica, si se sting o mare varietate de raporturi juridice, care sunt clasificate de doctrina, dupa mai multe criterii.

Dar, cea mai importanta clasificare a raporturilor de drept administrativ, este aceea in functie de apartenenta unuia sau ambelor subiecte ale raportului de drept administrativ, la sistemul administratiei publice.

I ) Raporturile de drept administrativ care se nasc in cadrul sistemului administratiei publice :

Aceste raporturi se formeaza, in general in legatura cu organizarea activitatii publice, la formarea structurilor sistemului administratiei publice, dar aceste raporturi privesc si functionalitatea sistemului administratiei publice, adica iau nastere prin realizarea administratiei publice ca activitate.

In cadrul acestei categorii de raporturi de drept administrativ, in functie de continutul raporturilor, adica al drepturilor si obligatiilor pe care le au subiectele participante, se vor distinge raporturi juridice administrative de subordonare, raporturi der colaborare, si raporturi de participare.

Raporturile juridice administrative de subordonare ierarhica

Acest gen de raporturi juridice administrative este intrinsec sistemului administratiei publice, constituind coloana vertebrala care asigura coerenta si perenitatea acestuia.

In cadrul acestor raporturi, subiectele participante nu se gasesc in pozitie de egalitate juridica, ele aflandu-se in cadrul unei ierarhii administrative, in care subiectul activ este titularul unei competente pe care o exercita ca pe o autoritate ierarhic superioara, fata de celalalt subiect.

In cazul raporturilor de subordonare ierarhica, subiectul de drept activ, care are calitatea de autoritate ierarhic superioara, are prerogativele de conducere, de indrumare si de control asupra activitatii subiectelor de drept subordonate.

Subordonarea ierarhica are dublu sens :

Un sens obiectiv, care se refera la subordonarea ierarhica a structurilor investite cu autoritate publica, din cadrul sistemului administratiei publice, precum sunt relatiile dintre Guvern si ministerele care se organizeaza, potrivit art. 116 alin.1 din Constitutie, numai in subordinea acestuia.

Un sens subiectiv, care se refera la subordonarea  existenta intre functionarii publici, precum sunt relatiile dintre un functionar public care ocupa o functie de conducere, si un functionar public care ocupa o functie de executie.

Raporturile juridice administrative de colaborare

In cadrul acestei categorii de raporturi, subiectele de drept participante sunt pe picior de egalitate, si apar atunci cand doua autoritati ale administratiei publice actioneaza impreuna, exercitandu-si fiecare competenta in activitatea de aplicare a legii, precum sunt relatiile care apar de exemplu, intre un minister care este initiatorul unei Hotarari a Guvernului, si ministerele care avizeaza un astfel de act administrativ.

Raporturile juridice administrative de participare

Aceasta categorie de raporturi ia nastere in cazul relatiilor in cadrul carora titularii unor competente participa la realizarea unor sarcini care revin organelor administratiei publice, precum sunt, spre exemplu raporturile care se stabilesc intre organe ale administratiei publice centrale, si organe ale administratiei publice locale.

Caracteristic tuturor acestor categorii de raporturi juridice administrative, este faptul ca ele se nasc si se consuma in cadrul sistemului administratiei publice.

II ) Raporturile de drept administrativ care se formeaza intre subiecte de drept care fac parte din sistemul administratiei publice, si subiecte de drept aflate in afara acestui sistem

Dupa cum am spus deja, administratia publica se realizeaza in cadrul unui mediu social, colectivele din cadrul structurilor sistemului administratiei publice, intrand in relatii sociale cu membrii colectivitatilor in care actioneaza.

Astfel, a doua categorie importanta de raporturi juridice de drept administrativ, este aceea a relatiilor care se formeaza intre subiecte de drept care fac parte din sistemul administratiei publice,  si subiecte de drept aflate in afara acestui sistem.

In cadrul acestor raporturi, subiectele de drept active vin in calitate de autoritati administrative, ori de servicii publice care actioneaza fie prin organele lor de conducere, fie prin functionarii lor, in baza atributiilor conferite prin  lege.

Subiectele de drept pasive vin in relatii cu aceste autoritati sau servicii publice, datorita unor situatii de fapt sau juridice diferite : ca cetateni, in functie de domiciliu sau de resedinta, de situarea bunurilor imobile, de utilizatori ai unor servicii publice, etc.

In cadrul acestei categorii de raporturi juridice vom identifica raporturi de subordonare, si raporturi de utilizare a serviciilor publice.

Raporturi juridice de subordonare a particularilor, fata de organele Administratiei publice

Acest tip de raporturi juridice este cel mai des intalnit, in cadrul categoriei de raporturi juridice administrative, in care unul intre subiecte apartine organelor sistemului administratiei publice, iar celalalt subiect este un particular, persoana fizica sau persoana juridica aflate in afara acestui sistem.

In acest tip de raporturi juridice, subiectul de drept activ are o pozitie supraordonata  fata de subiectul pasiv.

Astfel, autoritatile administratiei publice, pe baza competentei ce le-a fost conferita prin lege, pot stabili in mod unilateral drepturi si respectiv, obligatii pentru celelalte subiecte ale raportului juridic administrativ, aflate in afara sistemulu administratiei publice.

In principiu, in cadrul acestui tip de raporturi juridice administrative, actiunea subiectelor de drept active este oficiala, declansandu-se din oficiu, dar se poate declansa si la cererea sau cu consintamantul celor administrati, atunci cand legera prevede acest lucru.

Dupa cum am spus, in cadrul acestui tip de raporturi juridice administrative, subiectele de drept active, fac parte din sistemul administratiei publice, actioneaza in baza competentei ce le-a fost conferita prin lege.

Pe de alta parte, subiectele pasive persoane fizice sau juridice din afara sistemului administratiei publice, au obligatia de a face, de a nu face ori de a da, dar, totodata, au dreptul sa pretinda subiectelor de drept active sa actioneze conform legii : in limitele si potrivit competentei conferite de lege.

Ca o consecinta a acestui drept, recunoscut prin articolul 52 din Constitutia Romaniei republicata, in situatia in care au fost vatamate intr-un drept, ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, ele se pot adresa organelor competente contra subiectelor de drept active, pentru abuzurile savarsite, cerand restabilirea legalitatii, si repararea pagubelor, potrivit procedurii contenciosului administrativ reglementat in momentul de fata prin Legea 554 / 2004.

Raporturile juridice de folosire a serviciilor publice

In cadrul acestui tip de raporturi juridice administrative, subiectele de drept active actioneaza, pe baza si in executarea legii, ca servicii publice infiintate pentru a realiza activitati cu caracter de prestatie, in scopul satisfacerii unor nevoi de interes public, iar subiectele pasive au dreptul sa pretinda executarea prestatiilor respective.

Astfel, in cazul dreptului la invatatura, cetatenii au dreptul sa pretinda, iar Administratia publica este obligata ca prin institutiile specializate, sa presteze invatamantul general obligatoriu, in conditii de gratuitate.

In cadrul altor raporturi de drept administrativ, organele administratiei publice au dreptul de a aprecia oportunitatea infiintarii si reaizarii unor servicii publice, in functie de acuitatea si de amploarea nevoilor activitatii.

Raporturile juridice de colaborare si participare a particularilor la realizarea sarcinilor care revin Administratiei publice

In cadrul vietii sociale, intre particularii persoane fizice si persoane juridice, pe de o parte, si organele administratiei publice, pe de alta parte, se formeaza o categorie aparte de raporturi juridice administrative, si anume raporturi de colaborare si de participare la realizarea unora dintre sarcinile care revin Administratiei publice.

Astfel de exemplu, pentru realizarea sarcinii constitutionale si procedurale, de asigurare a respectarii dreptului la aparare, Statul a organizat prin lege Barourile de avocati, si Uniunea Nationala a  Barourilor din Romania, care colaboreaza cu Ministerul Justitiei pentru realizarea serviciului public de infaptuire a Justitiei, cu aisgurarea dreptului la aparare in cazurile obligatorii, Ministerul Justitiei achitand onorariile in aceste cazuri.

In alte cazuri, Statul, prin organele competente ale Administratiei publice, acorda autorizatii si acreditari unor institutii particulare de invatamant superior, care colaboreaza cu institutiile administratiei publice, pentru realizarea sarcinii privind realizarea dreptului la invatatura.

In cadrul acestor raporturi de colaborare si de participare, exista posibilitatea aplicarii regimului juridic administrativ, fie in legatura cu dobandirea calitatii de membru intr-o organizatie profesionala – de exemplu, accesul intr-un Barou de avocati -, fie in legatura cu emiterea unor certificate, diplome, atestate, etc. – de exemplu, diplomele de absolvire, de licenta, de doctor, etc. Eliberate de institutiile particulare de invatamant.

In astfel de situatii, actiunile celor care se considera vatamati, vor fi de competenta instantelor de contencios administrativ, ca urmare a aplicarii regimului juridic de drept administrativ, in raporturile juridice respective.

( Drept administrativ si stiinta administratiei Partea I, Emanuel ALBU, Universitatea Spiru Haret Facultatea de Drept si Administratie Publica, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005 ).

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.75 din 12 iulie 2005

privind asigurarea calităţii educaţiei 

Textul actului publicat în M.Of. nr. 642/20 iul. 2005

OUG 75 / 2005 privind asigurarea calitatii educatiei :  a fost modificata prin Legea nr. 1 din 2011 a Educatiei nationale, in sensul ca articolul 14 alineatul 2 a fost abrogat. Textul sau era urmatorul : “  Pe baza acordului ARACIS, respectiv ARACIP, evaluarea externă poate fi efectuată şi de alte agenţii autohtone sau internaţionale “.

Articolul 14 alineat 1 : “(1) Pentru evaluarea externă a calităţii se înfiinţează Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS, şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP. “.

Art. 17. – (1) ARACIS are următoarele atribuţii în domeniul acreditării :

a) elaborează periodic metodologia şi standardele de acreditare pentru diferitele tipuri de programe şi furnizori de învăţământ superior, care se avizează de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

b) evaluează în temeiul standardelor şi al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie iniţiativă, şi propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învăţământ superior şi a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează actele normative pentru înfiinţarea de structuri de învăţământ superior.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.75 din 12 iulie 2005

privind asigurarea calităţii educaţiei 

Textul actului publicat în M.Of. nr. 642/20 iul. 2005 :

2) ARACIS are următoarele atribuţii în domeniul asigurării calităţii :

a) formulează şi revizuieşte periodic, pe baza bunelor practici, standarde naţionale de referinţă şi indicatorii de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul superior;

b) colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu ARACIP în elaborarea şi promovarea de politici şi strategii de acţiune, pentru creşterea calităţii educaţiei în România;

c) organizează anual consultări cu instituţiile de învăţământ superior pentru a stabili priorităţile asigurării calităţii;

d) elaborează şi face publice propriile proceduri de evaluare externă a calităţii educaţiei;

e) încheie cu instituţii din ţară şi din străinătate contracte de prestări de servicii pentru evaluarea externă a calităţii programelor şi furnizorilor de programe de educaţie specifice învăţământului superior, precum şi pentru evaluarea transinstituţională a programelor similare în vederea stabilirii de ierarhizări la nivel naţional sau internaţional;

f) efectuează, pe bază contractuală, la solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, evaluarea calităţii unor programe şi instituţii de învăţământ superior;

[ ... ]

*

EXCESUL DE  PUTERE este definit de articolul 2 alineatul 1 litera ” m ” din Legea 554 / 2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutia Romaniei sau de lege.

 ” Daca legalitatea activitatii administratiei publice este supusa controlului jurisdictional, OPORTUNITATEA dimpotriva, este exclusa de la acest control.  SFERA OPORTUNITATII, a puterii discretionare a Administratiei este foarte larga, si ca atare, exista posibilitatea de a se confunda cu  ABUZUL, manifestandu-se EXCESUL DE PUTERE.

Prin Puterea Discretionara a Administratiei, se intelege PUTEREA DE A ALEGE intre mai multe decizii sau mai multe comportamente conforme cu legea.

In exercitarea competentei sale de alegere, decidentul se inscrie in coordonatele Dreptului, astfel ca nu poate face decat ceea ce ii permite legea. Aceasta, spre deosebire de ARBITRARIU, care se afla dincolo de granitele Dreptului, reprezentand IGNORAREA LEGII.

Legalitatea presupune si posibilitatea ca cel nemultumit de activitatea Administratiei, manifestata in actele administratiei, sa aiba la dispozitie o actiune in Justitie, care sa declanseze controlul legalitatii actelor, uneori acest lucru fiind realizat si DIN OFICIU. “ 

( Institutii administrative, Emil  BALAN, Ed.C.H.Beck, Colectia MASTER, Bucuresti, 2008 )

 *

Principiul proportionalitatii – principiu fundamental al administratiei publice :

” In masura in care Administratia publica dispune de puteri care ii permit sa asigure promovarea interesului general, uneori putand aduce atingere drepturilor si intereselor CETATENESTI, cum ar fi spre exemplu, puterea exercitata in circumstante exceptionale, ea nu trebuie sa uzeze de acestea decat in limitele necesare, atingerile aduse acestor drepturi si libertati devenind ILEGALE atunci cand sunt EXCESIVE, in raport cu finalitatea actiunii administrative. Este necesar ca administratia publica sa actioneze in astfel de situatii, cu respectarea principiului  PROPORTIONALITATII.

Proportionalitatea trebuie analizata in legatura cu puterea discretionara de care beneficiaza administratia publica pentru indeplinirea misiunilor sale. Actionand in diverse domenii : ordine publica, urbanism, utilitati publice, etc. – administratia trebuie sa isi adapteze permanent mijloacele la finalitatea urmarita, incalcarea principiului proportinalitatii insemnand depasirea libertatii de actiune lasata autoritatii publice, utilizarea EXCESIVA a puterii discretionare.

Pentru a evita EXCESUL DE PUTERE, apreciem necesara existenta unui Cod Etic, pe care titularii puterii discretionare sa fie obligati sa il respecte in exercitarea prerogativelor legale. Exercitarea cu  BUNA-CREDINTA a drepturilor si libertatilor constitutionale, fara incalcarea drepturilor si libertatilor celorlalti, reprezinta de altfel, un principiu consacrat de Constitutia Romaniei, republicata – articolul 57, ca si proportionalitatea aplicata in cazul restrangerii exercitiului unor drepturi, articolul 53. “

Principiile bunei administrari :

Principiile consacrate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in vederea asigurarii unei bune administrari, pot fi sistematizate in patru grupe principale : incredere si predictibilitate, dechidere si transparenta, responsabilitate, eficienta si eficacitate.

Increderea si predictibilitatea : Sub aceasta titulatura sunt reunite de fapt o serie de principii : principiul legalitatii, principiul proportionalitatii, corectitudinea procedurala, termenul limita, profesionalismul si integritatea in serviciul public, impartialitatea si independenta profesionala, acestea formand si dand nastere acestui principiu general, precum si alte reguli enuntate si statuate prin Deciziile Curtii de Justitie Europene.

Principiul administratiei prin lege presupune ca administratia publica sa isi desfasoare responsabilitatile cnform legislatiei in vigoare, respectand regulile si principiile generale, si in conformitate cu criteriile interpretative produse de Curtile de Justitie.

Principiul proportionalitatii si aplicarea sa au ca efect direct, evitarea ABUZULUI de putere publica, utilizarea in exces a puterii discretionare.Puterea discretionara apare in principal ca substituent al lipsei prevederilor legislative in anumite cazuri date, dar chiar daca nu exista reglementari clare asupra puterii discretionare a administratiei, Curtile Judecatoresti au elaborat o doctrina specifica care contine diferite principii, cu scopul de a constrange executarea puterii discretionare.

[ ... ] Integritatea in serviciul public pleaca de la alte doua premise : impartialitate - de exemplu, absenta preferintelor personale, si independenta - lipsa presiunilor, ambitiilor politice sau ambitiilor profesionale necontrolate, integritatea profesionala afectand direct si contribuind decisiv la increderea publica in activitatea desfasurata de Administratie.

Deschiderea si transparenta sugereaza faptul ca administratia este dispusa sa accepte un punct de vedere din afara ei, in timp ce transparenta inseamna, semnifica gradul de deschidere in cazul unui scrutin, sau al unei verificari. Principiul este prevazut in Tratatul asupra Uniunii Europene, art.1 alin. 2 : ” Deciziile sunt luate in cel mai mare respect posibil fata de principiile deschiderii si apropierii fata de cetateni “.

 [ ... ]  Deschiderea si transparenta in administratia publica se realizeaza prin obligatia la care sunt supuse autoritatile publice, de a face cunoscute motivele deciziilor adoptate.

Curtea Europeana a aratat ca motivatia trebuie sa transmita elementele de baza ale procedurii administrative aplicabile, si sa aiba un grad de justificare suficient, pentru a i se permite unei parti interesate sa solicite un recurs.

Hotararea data de Curtea de Justitie Europeana in cazul ” Technische Universitat Munchen contra Hauptyollamt Munchen-Mitte, la 21 noiembrie 1991, creeaza obligatii pentru autoritatile publice care trebuie sa actioneze numai cu buna-credinta, urmarind interesul PUBLIC intr-o maniera rezonabila, urmand proceduri corecte, respectand cerintele NEDISCRIMINARII si urmarind notiunea proportionalitatii. “

( Institutii administrative, Emil  BALAN,  Ed.C.H.Beck, Colectia MASTER, Bucuresti, 2008 ).

*

 SEDINTELE DE JUDECATA SUNT PUBLICE :

In activitatea zilnica de realizare a propriilor interese, oamenii ( in mod individual sau ca subiecte colective ) intra in diverse relatii sociale.

Acele relatii care sunt de natura sa asigure stabilitatea societatii, prin desfasurarea lor dupa anumite reguli, au fost reglementate juridic de catre legiuitor.

Relatiile sociale reglementate normativ imbraca forma raporturilor juridice.

Ca urmare, nu orice relatie sociala devine un raport juridic, ci numai acelea care sunt reglementate printr-o norma juridica si care s-au nascut ca urmare a producerii unui fapt juridic.

Nicolae Popa defineste raportul juridic ca fiind “ acea legatura sociala reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiei statale “.

Premisele aparitiei unui raport juridic sunt existenta normei juridice si a faptului juridic, precum si a subiectelor raportului.

Intre subiecte se stabileste relatia sociala reglementata juridic.

Prin intermediul normei juridice se determina conduita subiectelor raportului juridic concret, intinderea drepturilor si obligatiilor acestora, momentul nasterii,  modificarii si stingerii raportului respectiv, etc.

Faptele juridice sunt actiuni sau evenimente, de producerea carora legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice.

La randul lor, in functie de prezenta sau de absenta vointei umane care contribuie la producerea lor, faptele juridice se impart in evenimente si actiuni.

In literatura juridica, evenimentele sunt intelese ca fiind acele fapte care se produc independent de vointa umana, ele realizand modificari in lumea materiala, de care legea leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Asemenea evenimente pot fi : calamitatile naturale, nasterea unei persoane, moartea, s.a.

Actiunile sunt rezultatul manifestarii de vointa a oamenilor, concretizate in fapte comisive sau omisive care genereaza, modifica sau sting raporutri juridice concrete.

Actiunile pot fi licite, cand sunt conforme cu conduita prescrisa de lege, sau ilicite cand contravin acestei conduite si deci, actului normativ.

Cea mai raspandita forma de realizare a actiunilor, este actul juridic.

Actul juridic este definit ca fiind o manifestare de vointa realizata in scopul de a produce efecte juridice, respectiv de a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic concret.

In practica, actele juridice sunt incheiate de persoanele fizice sau juridice, in vederea realizarii propriilor interese ( spre exemplu, un contract de vanzare-cumparare a unui imobil ).

In structura raportului juridic, lucrarile de Teoria generala a dreptului identifica urmatoarele elemente : subiectele, continutul sau obiectul.

Continutul raportului juridic este format din ansamblul drepturilor si obligatiilor subiectelor intr-un raport juridic determinat, drepturi si obligatii prevazute de norme juridice.

In continutul raportului juridic se reflecta legatura indisolubila dintre norma agendi- regula de drept care determina conduita posibila si datorata, – si facultas agendi – dreptul unui participant la raportul juridic.

Prin obiect al raportului juridic, se inteleg actiunile sau inactiunile pe care titularii drepturilor si obligatiilor le intreprind in procesul derularii raportului juridic.

Normele dreptului au un caracter abstract. Transpunerea lor in viata se realizeaza prin intermediul raporturilor juridice, care sunt definite in Teoria generala a dreptului, ca fiind relatii sociale reglementate de normele juridice.

I.Ceterchi si I.Craiovan definesc raportul juridic ca fiind “ un raport social, concret-istoric, volitional, reglementat de norma juridica, in cadrul caruia participantii se manifesta ca titulari de drepturi si obligatii, prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei juridice.

Raportului juridic ii pot fi asociate premise si elemente.

Teoria generala recunoaste ca fiind premise ale oricarui raport juridic : norma juridica, subiectele si faptul juridic, iar in categoria elementelor sunt incluse : subiectele, continutul si obiectul raportului.

Ne vom opri in continuare asupra particularitatilor pe care le prezinta raporturile juridice de drept administrativ.

In legatura cu izvorul raportului juridic, in literatura de specialitate s-au conturat doua teorii divergente.

Majoritatea specialistilor in Teoria generala a dreptului, sustin opinia potrivit careia raportul juridic concret se poate naste numai prin producerea unui fapt juridic, un eveniment sau o actiune umana, de care legea leaga producerea de efecte juridice.

Intr-o alta teorie se sustine ca raportul juridic se poate naste direct din norma juridica.

Adeptii acestei teorii sustin ideea existentei raporturilor juridice de conformare care se nasc din normele juridice prohibitive.

In aceasta situatie, realizarea prescriptiei normelor juridice se infaptuieste de bunavoie, prin conformare, in cadrul unui raport juridic izvorat direct din norma de drept, iar numai in ipoteza incalcarii dispozitiei, realizarea dreptului avand loc prin constrangere, in cadrul unui raport ‘ de conflict “.

Cu privire la subiectele raportului juridic de drept administrativ, retinem particularitatea ca, intotdeauna subiectul activ este un purtator al autoritatii publice.

In aceasta ipostaza pot fi : autoritati publice, institutii publice, regii autonome, servicii publice, organe, agentii, etc.

Diversitatea terminologica impune, in opinia noastra, pentru a nu evoca numai o latura – aceea de dispozitie sau de prestatie – a activitatii acestora, si pentru eliminarea confuziilor, utilizarea categoriei de persoana administrativa.

Optiunea noastra pleaca de la premisa ca, in mod traditional, subiectul de drept poarta numele de persoana, calificativul administrativa impunandu-se pentru a sublinia categoria raporturilor juridice in care se manifesta.

Aptitudinea subiectelor active de drept administrativ, de a actiona pe baza si in executarea legii prin procedee de autoritate ( de putere publica ) este data de inzestrarea acestora cu competenta.

Competenta persoanelor administrative apare sub forma unor atributii pe care le au aceste subiecte de drept, si potrivit carora pot face acte administrative, contracte administrative, operatiuni administrative sau tehnico-materiale.

Atributiile persoanelor administrative reprezinta drepturile si obligatiile  cu care acestea sunt investite legal.

Drepturile si obligatiile subiectelor, alcatuiesc continutul raportului juridic.

Subiectul activ al raportului juridic de drept administrativ poate pretinde subiectului pasiv, pe baza si in conformitate cu prescriptiile legale, sa desfasoare o anumita activitate, sa aiba o anumita conduita.

Subiectele pasive – cei administrati – au obligatia corelativa de a respecta si indeplini cerintele legii si ale actelor juridice adoptate pe baza si in executarea acesteia.

Drepturile persoanelor administrative, din continutul raporturilor de drept administrativ, se exercita in vederea realizarii unui interes public, general, determinat de scopul in care au fost infiintate, precum si de sarcinile pe care le au de indeplinit aceste persoane.

In exercitarea drepturilor lor izvorate din competenta legal constituita, persoanele administrative utilizeaza regimul de putere publica, care le permite sa impuna vointa lor in mod unilateral celor administrati.

Aceste drepturi, ca si obligatiile, nu pot fi transmise nici cedate altor persoane administrative, decat in conditiile pe care legea le prevede expres, regulile de competenta fiind de stricta interpretare.

Raporturi de drept administrativ se pot forma intre subiecte apartinand sistemului administratiei publice, dar si intre acestea si subiecte situate in afara acestui sistem.

A. Raporturile de drept administrativ care se formeaza in cadrul sistemului administratiei publice pot fi :

a) raporturi de subordonare ierarhica – in cadrul carora subiectul activ este titularul unei competente care ii permite sa se manifeste ca o autoritate ierarhic superioara, fata de celalalt subiect participant, care la randul sau face parte din sistemul administratiei publice.

In continutul acestor raporturi, subiectul activ are dreptul de a exercita puterea de instructie si control asupra subiectului pasiv.

Asa cum releva prof. Al.Negoita, exercitarea acestor competente “ asigura functionalitatea sistemului administratiei publice ( … ) si da un anumit specific acestui sistem “.

b ) raporturi de colaborare si de participare. In cadrul acestor raporturi, subiectele, ambele avand calitatea de persoane administrative, nu se mai afla intr-o relatie de subordonare, ci pe pozitii de egalitate juridica, conlucrand la indeplinirea unor sarcini ale sistemului administratiei publice.

c ) raporturi de autonomie administrativa. Sunt raporturile care se nasc intre Stat si colectivitatile locale, in legatura cu administrarea de catre acestea din urma a intereselor locale. In sistemul nostru constitutional, colectivitatilor locale li se recunoaste dreptul de a gestiona in nume propriu, interesele generale ale membrilor acestora, bucurandu-se in acest fel de personalitate juridica proprie, de dreptul de a-si constitui autoritati proprii, autonome fata de cele ale Startului.

d ) raporturile de tutela administrativa. In aceasta categorie se inscriu raporturile dintre Guvern, prin institutia prefectului, ca reprezentant al sau, si autoritatile locale.

In continutul acestui raport juridic administrativ vom identifica dreptul prefectului de a verifica legalitatea actelor administrative ale autoritatilor locale, si de a ataca la instanta de contencios administrativ, actele considerate nelegale.

Un astfel de raport administrativ exista si intre Agentia Nationala a Functionarilor Publici si institutiile publice, in legatura cu actele care privesc functia publica.

e ) Raporturile de coordonare administrativa. Sunt raporturi administrative intervenite intre componente ale sistemului administratiei publice, in care o entitate fixeaza marile orientari strategice pe care entitati inferioare ierarhic le aduc la indeplinire intr-un mod autonom si sub propria responsabilitate. Astfel, potrivit art. 107 alin. 1 din Constitutia Romaniei, republicata : “ Prim-ministrul conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin “.

Prim-ministrul conduce, asadar, actiunile guvernamentale si coordoneaza functiile celorlalti ministri fara prejudicia competenta si responsabilitatea directa a acestora in gestionarea lor.

Tot un astfel de raport administrativ apreciem ca exista si intre prefect si serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ- teritoriale, raport instituit potrivit art. 123 alin.2 din Constitutia Romaniei, republicata.

f ) Raportul de control administrativ. Un astfel de raport se naste intre structurile de control administrativ specializat, si entitatile supuse acestei forme de control.

B. Raporturile de drept administrativ care se formeaza intre subiecte de drept care apartin sistemului administratiei publice, si subiecte de drept aflate in afara acestui sistem, se pot grupa in :

a ) raporturi juridice de conformare administrativa. In cadrul acestor raporturi juridice, subiectul activ – persoana administrativa – se situeaza pe o pozitie supraordonata fata de celalalt subiect, care are obligatia sa se conformeze, sa indeplineasca prescriptiile legale.

Si subiectului pasiv al acestor raporturi juridice ii sunt recunoscute drepturi, nu numai obligatii, cum ar fi cel de a pretinde subiectelor active de a respecta Constitutia si legea, sau de a se plange autoritatilor competente contra abuzurilor savarsite de catre persoanele administrative.

Spre exemplu, consiliul local orasenesc adopta un regulament al parcurilor, la prescriptiile caruia cetatenii trebuie sa se conformeze in utilizarea comuna a parcului.

b ) raporturi de utilizare a serviciilor publice. In cadrul unor astfel de raporturi juridice, subiectele active se manifesta ca prestatori de servicii publice de interes general, de care pot beneficia subiecte aflate in afara sistemului administratiei publice.

C. Raporturile administrative care se formeaza in interiorul persoanei administrative.

Vom include in aceasta categorie, raporturile de serviciu, ca raporturi juridice ce se instituie intre o institutie publica si persoana legal investita intr-o functie publica constituita in cadrul institutiei. “

( Institutii administrative, Emil  BALAN, Ed.C.H.Beck, Colectia MASTER, Bucuresti, 2008 ).

biblioteca facultatii noastre nu prea ne imprumuta carti si in plus bibliotecarele rele au spus ca este deschisa  numai pentru studentii facultatii, nu si pentru masteranzii facultatii, asa incat interzisesera accesul, oricum e o biblioteca care are mare nevoie de fond de carte, cea a facultatii noastre de Drept si administratie publica din Universitatea Spiru Haret Bucuresti, si bibliotecarele sunt rele…..

Semestrul trecut ma aflam cu o colega la Biblioteca facultatii, la inceput ne-au permis accesul, apoi au spus ca nu mai avem accesul, iar lucrurile ramasesra in faza in care Decanul facultatii a spus ca ele ” sunt fete cu facultate ” si ca ” nu va fi nici o problema, se va rezolva “…..

De atunci nu am mai trecut sa vedem daca s-a rezolvat, deoarece am avut ocazia sa vedem cum  lucreaza bibliotecarele noastre :

In acea zi la inceputul semestrului I, la master, in anul intai de master,  ma aflam la Biblioteca impreuna cu o colega, nu am ramas continuu, la un moment dat am parasit biblioteca si ne-am dus la Secretariat pentru a obtine legitimatii de masterand.

Inainte sa iesim pe usa, am privit rafturile cu cartile de drept penal, acelea ne interesau in mod expres si am remarcat pe un raft, mai jos, mai aproape de  micul birou al unei bibliotecare, un teanc gros, mare de reviste, noi- noute pe care scria mare : REVISTA DE CRIMINALISTICA. Privind am mai vazut un alt teanc, multe reviste, noi, curate, nedeschise macar, ai fi spus ca atunci au iesit de sub tipar….

Imi venea sa rad in clipa aceea pentru ca mi-am amintit anul IV si ultimul de facultate cand am participat, asistat, am fost invitata impreuna cu alti colegi la Casa de Cultura a Ministerului de Interne, aflata undeva in zona IZVOR, Metrou Izvor, raul Dambovita, se trece podul si se ajunge pe jos pe strada Mihai – Voda unde se afla o cladire mai veche, rece si cu calorifere vechi si inghetate,   care cladire apartine Internelor si se numeste : CASA DE CULTURA.

In speta, este vorba despre cultura specifica muncii in  POLITIE, CRIMINALISTICA si nu despre alta cultura.

Am fost bucuroasa sa fiu invitata si desi trebuia sa ma trezesc la o ora matinala pentru a si ajunge pana acolo, m-am dus cu draga inima, desi in sala era frig si am tremurat dupa care la final am avut dureri abdominale puternice, raceala, chiar anexita, mi-am spus eu,  si a trebuit sa plec rapid acasa,  cu buna mea colega Laura Simion.

Cand am ajuns in dimineata Simpozionului de Criminalistica, era o zi de primavara cam rece,  candva dupa ora pranzului se incalzise afara si era soare pe cer insa nu puteai banui acest lucru din sala  unde Simpozionul se desfasura,  studentii si alti invitati asteptau deschiderea portilor, afara, in strada, am crezut initial ca e miting, dar apoi cineva, desi eu cautam sa ma indepartez si cautam strada Mihai-Voda, cineva din multime mi-a facut cu mana…. mi-am dat seama ca de fapt intr-acolo trebuia sa ma indrept….

Ei bine, am intrat si o colega avea deja in mana un exemplar din REVISTA DE CRIMINALISTICA si  m-am uitat peste tot insa nu am vazut de unde a putut ea sa il capete, sa si-l procure, lucru care m-a macinat oarecum mult timp in ziua aceea, si  totusi m-am ambitionat sa nu ii pun intrebarea…. in fond, mi-am spus, ce mult poate fi scris in revista asta de cateva file ?

Aceasta se intampla in anul IV, candva prin primavara anului 2009.

La master in primul semestru ma aflam in biblioteca prin luna …. noiembrie 2010, nu cred sa fi fost inceput de decembrie….

Dupa ce am privit cartile si am constatat cu regret ca nu sunt anume cele indicate noua la curs de unul dintre profesori, tocmai acelea nu se aflau acolo, si profesorul ne asigurase ca sunt carti noi si ‘ tocmai au sosit la biblioteca “. Mai tarziu cand au sosit vreo doua exemplare, ni s-a explicat ca nu sunt decat doua exemplare si deci nu pot fi date cu imprumut nici cinci minute.

Dupa aceea, am iesit din biblioteca pentru a merge la Secretariat de unde am revenit cu un cartonas de culoare albastra, fara poza,  care reprezenta noua noastra legitimatie de masterand, ceruta, facuta la cerere, expres ; desi am depus noi 3 fotografii la dosarul cu acte cand ne-am inscris la master, Doamne, eu inteleg pe oricine,  colega de la secretariat, Coca, s-a gandit ca are mult de lucru si ce sa mai  caute ea prin dosarele noastre de inscriere, fiind multe dosare,  si ea avand mult de lucru….. asa ca ne-a recomandat daca tot ne-a ramas o fotografie acasa, din setul de fotografii facute pentru inscriere, se stie Fotografii fac cam patru fotografii pentru un set, sa luam de acasa, ca precis,   -  CE BINE STIA  ! – mai avem una in casa si deci sa ne-o lipim singure, colega mea si cu mine, pe legitimatia cea noua, pe care stampila mica abia se zarea intrucat cerneala era stearsa, si culmea, secretara nu gasise  stampila anume de care avea nevoie, si a trebuit sa se multumeasca cu o alta,   stampila  ” calatorind ‘ intre doua birouri de secretariat,  secretariatul facultatii si secretariatul complet separat, al departamentului de masterate.

Acestea doua isi disputa doua stampile din care una nu se gasea, sau s-a creat o disputa cum ca e scoasa din uz una din cele doua stampile existente ale secretariatului facultatii de Drept,   secretara noastra insistand ca precis nu e scoasa din uz, dar reprosand colegului pe care il trimisese dupa ea ca ” Nu au vrut sa ti-o dea tie si de aceea ti-au spus asa ! “.

Colegul ei, un om mai pacific i-a reprosat ca : ” Acuma, asta ce are ? Ce nu iti place la ea ? De ce nu e buna si nu te multumesti tu cu ea ? “

Coca insa a insistat ca si celalalta stampila, a doua, este precis inca in uz, si de aceea anume avea ea nevoie pentru a o aplica pe  legitimatiile noastre de masterande, dar colega de la secretariatul facultatii nu solidarizeaza ca o buna secretara si un bun cetatean ce este si refuza deci sa ii dea stampila, preferand sa o foloseasca singur, numai secretariatul facultatii.

Coca stia deci : de ce.

Am admirat vigilenta Cocai de care imi place, si mi-a placut cand mi-a spus ca a dorit sa se inscrie sau s-a inscris dar nu a continuat SCOALA NATIONALA DE GREFIERI unde atmosfera era una insuportabil de rea.

De ce nu ma mir, ma intreb ? - m-am gandit eu in sinea mea.

“Nu e de Coca noastra, ea e o fata net superioara, mai buna cu mult…”

Si Coca chiar e o fata buna insa ii e frica de sistemul inca obedient, acela al pilelor si relatiilor fara de care nu misca un fir de praf….

Apoi, am luat legitimatia si impreuna cu colega mea de la master, ne-am indreptat din nou spre  BIBLIOTECA facultatii noastre, unde am lasat servieta, geanta, si caietele si notitele,  si  am intrat in biblioteca, ne-am asezat la locul nostru la masa si  am inceput sa citim si sa luam note, pe alocuri din cate o carte, avand in vedere ca un XEROX nu exista si nu poti copia cartea pe loc in biblioteca nici sa o memorezi integral…

Pe cand ne aflam insa in Secretariat, la un moment dat discutia noastra despre stampilele facultatii a fost intrerupta de o tanara colega care a intrebat daca poate vorbi cu decanul, apoi a plecat spre biroul acestuia unde  dorea o audienta legata de viitoarea ei lucrare de dizertatie, cea finala, care atesta  terminarea si absolvirea masterului.

Cand am revenit in Biblioteca, dupa cateva minute, deschide usa si intra, exact Lacramioara, colega  care il cauta pe Decanul facultatii noastra cu cateva minute abia, in urma.

O vedem pe Lacramioara tinand mandra in mana niste coli de scris pe care era Bibliografia  necesara pentru efectuarea Lucrarii de Dizertatie, venise sa  isi caute cartile necesare, si pe ea, Decanul de la tocmai se intorcea, adaugase cu stiloul, alte doua cursuri de drept, precum si…..ce credeti ca mai adaugase DECANUL ?…… REVISTA DE CRIMINALISTICA !

Ei bine, da, intocmai pe aceasta  avand in vedere ca Decanul  Lazar CARJAN este profesorul nostru de Criminalistica din facultate si de la master !

Lacramioara discuta cu cele doua bibliotecare, si ele, una cel putin se ridica de pe scaun, cauta peste tot, in stanga, in dreapta, pe rafturi, la un moment dat chiar  ia un scaun, il aseaza in spatele birourilor lor, ale bibliotecarelor, si  deschide larg niste usi din lemn ale unor rafturi in care nu se umbla cred cu secolele, si ma si miram ca le deschide, pline de praf…..

Bibliotecara,  cocotata pe scaunul ei, langa  corpul de biblioteca neumblat,   prafuit de vreme unde pesemne nimeni nu avea voie sa umble, sau nu indraznea  aflandu-se el in spatele biroului bibliotecarelor…. ii anunta ferm, neclintita,  LACRAMIOAREI ca : ” NE PARE RAU NU AVEM NIMIC DIN CARTILE CAUTATE DE DVS.  ! “

Bibliotecara parea disperata si agitata ca nu gaseste cartile dorite de Lacramioara, dorinta ei era reala de a o ajuta, insa nu avea cum, facuse tot ce se putea.

Lacramioara vine spre mine si imi explica ca facultatea a facut-o in alt oras, la Brasov, ea fiind defel din Focsani, si  acolo bibliotecarele erau la fel de dezagreabile si se ” purtau cu noi la fel de urat “. Masterul l-a facut la noi la facultatea de drept a Universitatii Spiru Haret din Bucuresti, a amanat insa lucrarea de dizertatie pentru ca a avut niste motive personale puternice. Acum insa venise sa se intereseze, sa faca cerere adresata Decanului pentru ca acesta sa ii aprobe efectuarea lucrarii si sa indeplineasca orice alta formalitate legata de etapa ultima terminarii masterului ei.

Imi arata bibliografia ei si imi spune ca nu a gasit nimic, desi aparent, biblioteca e plina de carti, ma uit atenta si ma desprind din lectura cartii luate de mine de pe raft si ii spun Lacramioarei :

” UITE, REVISTA DE CRIMINALISTICA  ZACE IN TEANCURI NEATINSA, UITE, PE RAFT, ACOLO ” – si ii indic cu mana….. raftul cu pricina si adaug eu ca poate lua cate pofteste pentru ca  par complet necitite, desi in anul IV am cautat cu disperare una si nu stiam unde o pot afla…..

Lacramioara se uita la mine, se uita la raftul pe care i-l indica cu mana si imi spune :

“Priveste ! ACOLO UNDE IMI ARATI TU,   NU E NIMIC ! “

” Cum nu e nimic ? “  – intreb eu.

” Pai, da . Raftul acela este complet gol ! “

Ridic ochii si ma uit, si da,  RAFTUL ACELA, PE CARE CU MAXIM 30 MINUTE INAINTE, SE AFLAU TEANCURILE  DE REVISTE,  REVISTA DE CRIMINALISTICA , ERA UN RAFT COMPLET GOL SI DESERT, FARA NICI URMA DE VREO REVISTA !

Parca nici nu fusesera vreodata, revistele, revista aceasta, de criminalistica, aflata in multe exemplare, parca disparuse ca si Fata Morgana….

Intr-adevar bibliotecarele in absenta noastra din biblioteca incepusera sa se agite si sa  adauge, am crezut noi, ni s-a parut noua, niste carti  pe raft, ele stiau de unde le luasera,   poate au fost aduse in absenta noastra, de asemenea, s-au gandit ele sa faca ordine pe rafturi si sa redispuna cartile, sa le rearanjeze pe rafturi….

Nu ne-am gandit insa ca ele vor retrage complet  Revista de criminalistica.

Pe de alta parte la usa Bibliotecii aflata langa Secretariat, nu departe, cativa pasi mai departe numai, nu se zarise vreo miscare care sa arate ca cineva a sosit cu carti noi pe care le-a adus atunci in Biblioteca, de asemenea nici o miscare nu indica ca au fost carti scoase afara din biblioteca, sau reviste….

In plus ele stiau ca o au, revista cautata de Lacramioara, si  ar fi trebuit sa ii spuna Lacramioarei ca o au si sa- i dea un exemplar.

Si noi avusesem in ziua aceea probleme cu ele : au spus la inceput sa ne luam singure de pe raft cartile de care avem nevoie, dupa care, una din bibliotecare a inceput sa se enerveze, pesemne pentru ca priveam rafturile, si a intrebat nerabdatoare : ” IA SA VEDEM, FETELOR, CE CARTI VRETI VOI ? “

Ne intreba acest lucru, ca si cum paream sa nu avem habar ce cautam pe acolo.

Oricum eram dornice sa privim toate cartile, sa vedem ce carti se afla si se gasesc pe raft pentru ca nu suntem limitate la bibliografia indicata, desi pe aceasta o avem in vedere in primul rand.

Mi se parea nepoliticoasa, pentru ca de la inceput ma dusesem la ea, cu bibliografia mea pe care i-o aratasem  sa vada ce carti imi sunt necesare, ea nu s-a uitat,  privea in computerul ei, uneori  comanda camasi pentru sotul ei,- comertul pe internet –  si  este absorbita de modelul si culoarea camasii…..si de masura….sau inca, de model.

Eu una m-am bucurat ca ne lasa in pace si ca isi vede de camasile sotului si m-am gandit ca exista clipe cand este imbucurator inca, ca o femeie in ziua de azi sa aiba un sot, tot e bun de ceva…..

Insa bibliotecara  nu ne-a lasat mult timp….. m-a masurat din cap pana in picioare, sa ma vada cum arat, cum sunt imbracata,  iar colegei mele spre care s-a indreptat apoi i-a smuls o carte din mana si i-a spus : ” Daca nu o pui la loc pe raft cum era,  altadata nu iti mai dau voie sa te atingi de carti ! “

Pe scurt, eram perplexe.

Dupa ziua aceasta, o colega, o alta, a anuntat ca accesul nostru, al masteranzilor facultatii de drept si al nostru, al absolventilor facultatii de drept, a fost INTERZIS.

Noi care am absolvit aceasta facultate de drept a universitatii spiru haret, care am continuat cu masterul la aceeasi facultate din aceeasi universitate…. noi care suntem inscrisi in ASOCIATIA ABSOLVENTILOR DIN UNIVERSITATEA SPIRU HARET….

Nu mai aveam voie : logica ?

Studentii si numai studentii facultatii au accesul permis la Biblioteca facultatii.

Masteranzii nu au accesul permis la biblioteca facultatii.

Cine sa poata intelege ?

Dar, decanul  ne-a asigurat cand noi colegii de la master am fost in audienta la el ca  bibliotecarele sunt ” FETE CU FACULTATE ” si ca el este decan si asta poate rezolva si el.

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul trupului tău, Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Je vous salue Marie

Je Vous salue Marie, pleine de grâces,

le Seigneur est avec Vous,

Vous êtes bénie entre toutes les femmes

et Jésus, le fruit de vos entrailles, est béni.

Sainte Marie, Mère de Dieu,

priez pour nous pauvre pêcheurs,

maintenant et à l’heure de notre mort.

Amen.

*

L’Angélus (en français)

Je vous salue Marie, pleine de grâce,
Le Seigneur est avec vous,
Vous êtes bénie entre toutes les femmes,
Et Jésus, le fruit de vos entrailles, est béni.
Sainte Marie, mère de Dieu,
Priez pour nous, pauvres pécheurs,
Maintenant, et à l’heure de notre mort.

V. Voici la Servante du Seigneur
R/ Qu’il me soit fait selon votre parole.
Je vous salue Marie…

V. Et le Verbe s’est fait chair
R/ Et il a habité parmi nous.
Je vous salue Marie…

V. Priez pour nous, sainte Mère de Dieu
R/ Afin que nous soyons rendus dignes des promesses du Christ.

Prions. Que ta grâce, Seigneur, se répande en nos coeurs. Par le message de l’ange, tu nous a fait connaître l’Incarnation de ton Fils bien aimé, conduis-nous, par sa passion et par sa croix jusqu’à la gloire de la résurrection. Par le Christ, notre Seigneur.
R/ Amen.

Angelus (en latin)

V. Angelus Domini, nuntiavit Mariae
R/ Et concepit de Spiritu Sancto.

Ave Maria, gratia plena,
Dominus tecum.
Benedicta tu in mulierubus,
et benedictus fructus ventris tui, Iesus.
Sancta Maria, mater Dei,
ora pro nobis peccatoribus, nunc et in hora mortis nostrae.

V. Ecce ancilla Domini.
R/ Fiat mihi secundum verbum tuum.
Ave Maria…

V. Et Verbum caro factum est.
R/ Et habitavit in nobis.
Ave Maria…

V. Ora pro nobis, sancta Dei Genetrix.
R/ Ut digni efficiamur promissionibus Christi.

Oremus. Gratiam tuam, quaesumus, Domine, mentibus nostris infunde; ut qui, Angelo nuntiante, Christi Filii tui incarnationem cognovimus, per passionem eius et crucem, ad resurrectionis gloriam perducamur. Per Christum Dominum nostrum.
R/ Amen.

ÎNGERUL DOMNULUI

 

Îngerul Domnului a vestit Mariei,
şi a zămislit de la Duhul Sfânt.
Bucură-te, Marie!…
Iată roaba Domnului;
fie mie după cuvântul Tău.
Bucură-te, Marie!…
Şi Cuvântul s-a făcut trup,
şi a locuit printre noi.
Bucură-te, Marie!…
Roagă-te pentru noi, Sfântă Născătoare de Dumnezeu!
Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos.
Să ne rugăm!
Te rugăm, Doamne, să reverşi harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut prin vestirea îngerului întruparea lui Cristos, Fiul tău, să ajungem prin patima şi crucea lui la slava învierii. Prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin.

*

Preasfanta Fecioara Maria ( pictata de Catalin Ciorobea )

 

 

 

 

 

 Salve Regina (11eme siècle)

Je te salue, O Reine, Mère de miséricorde,
toi qui es pour nous vie, douceur, espérance.

Vers toi, nous les fils d’Ève,
nous crions dans notre exil,
Vers toi nous soupirons
gémissant et pleurant dans cette vallée de larmes.

Toi, notre Avocate,
tourne vers nous tes yeux pleins de bonté,
Et Jésus, ton fils béni,
montre-le nous au terme de cet exil.

O clémente, ô si bonne, ô douce,
Vierge Marie.

*

Souvenez-vous,

ô très miséricordieuse Vierge Marie, qu’on n’a jamais entendu dire qu’aucun de ceux qui ont eu recours à votre protection, imploré votre secours et demandé votre intercession, ait été abandonné. Animé de cette confiance, je me refuge vers vous, ô Vierge des vierges, ô Marie, Mère de Jésus-Christ, je viens à vous, je cours à vous, et, gémissant sous le poids de mes péchés, je me prosterne à vos pieds. O Mère du Verbe éternel, ne rejetez pas mes prières, mais écoutez-les favorablement et daignez les exaucer.
Ainsi soit-il.

 

Saint Bernard (1090-1153)

 

Agresiunea informationala cuprinde o mare diversitate de manifestari ostile, al caror efect se realizeaza, in principal prin intermediul informatiilor, si are ca obiect de actiune sistemele de referinta ale personalitatilor civile, militare si ale populatiei, precum si sistemele informatice.

De regula, acest gen  de actiune pregateste si insoteste alte tipuri de agresiuni, care afecteaza nemijlocit valorile ce definesc starea de securitate a Statului.

Agresiunea informationala subsumeaza :

• Actiuni informatice ostile ;
• Culegerea de informatii si dezinformarea ;
• Agresiunea imagologica,
• Penetratia culturala ;
• Agresiunea ideologica, etc.

Actiunile informatice ostile sunt indreptate asupra sistemelor informatice si de transmisiuni care deservesc centrele de decizie politica, militara, financiara, perturbandu-le functionarea sau lipsindu-le de facilitatile oferite de tehnica de calcul.

In situatii confluctuale, aceste actiuni pot afecta grav, pana la paralizare, capacitatea de decizie, si implicit de reactie a sistemelor de aparare din Statul Agresat.

Pentru a realiza asemenea efecte au fost experimentate tehnici corespunzatoare, incepand cu bruierea mijloacelor radiotehnice si cu virusarea calculatoarelor, si terminand cu impulsuri electromagnetice ale unor explozii nucleare provocate in atmosfera pentru a scoate din functiune aparatura electronica la mare distanta.

Culegerea de informatii si Dezinformarea :

Manifestarile de aceasta natura pot fi destul de numeroase :

• Culegerea de date si realizarea de monografii utilizate pentru actiunile de influentare politica ;
• Destabilizare sociala sau acte economice agresive ;
• Pregatirea informationala a actiunilor militare ;
• Penetrarea mediilor politice, economice, financiare, militare ;
• Pregatirea si executarea de sabotaje, atentate si alte activitati diversioniste, etc.

Razboiul Malvinelor a prilejuit extinderea asistentei informationale acordate de un stat, SUA, aliatul sau Anglia, sprijinul masiv constand in furnizarea de informatii culese de satelit asupra amplasamentului si capacitatii de lupta a trupelor si bazelor de plecare la atac ale aviatiei inamice si in dirjirarea, cu ajutorul satelitului, a zborului avioanelor de alimentare in aer.

Dezinformarea poate viza, in primul rand, mediul intern, focalizandu-se punctual, pentru a induce in eroare centrii de decizie, ori ea se extinde pe front larg pentru a crea un curent de opinie, sau chiar o atitudine de masa toleranta sau favorabila realizarii obiectivelor agresorului.

Agresiunea imagologica :

Agresiunea imagologica utilizeaza mass-media pentru actiuni indirecter, indreptate nu asupra Statului vizat, ci directionate pentru influentarea in special a mediilor politice din alte State, a organismelor internationale, dar si a anumitor segmente ale publicului.

Scopul campaniilor imagologice il poate reprezenta crearea unei imagini externe defavorabile statului in cauza, culpabilizarea acestui Stat prin actiuni care in realitate, sunt indreptate impotriva Statului, sau pentru impunerea anumitor solutii care lezeaza interesele Statului aceluia.

( extras Curs, GEOPOLITICA, Dragos FRASINEANU, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Universitatea Spiru Haret, Bucuresti, 2005 )

In acest sens, se poate vorbi de o evolutie a fenomenului terorist de pana la 11 septembrie si o alta, mult modificata, ce urmeaza acestui moment.

Intr-o perspectiva istorica, terorismul poate fi identificat in diverse perioade ale evolutiei umanitatii, alaturi de care a cunoscut o continua diversificare si amplificare a metodelor si mijloacelor de manifestare.

Mitologia  greaca evoca plastic un adevar incontestabil.

PHOBOS ( teroare ) si DEIMOS ( frica ) sunt numele celor doi cai ce trageau carul de lupta al temutului zeu al razboiului, Ares.

Realitatea prezenta confirma pe deplin legenda antica. Teroarea si frica au reprezentat, de cele mai multe ori, instrumentele de exercitare ale puterii.

Violenta, in mod frecvent, a fost calea afirmarii vointei politice si a realizarii diverselor deziderate politice.

[...]

Ultimii ani au produs o reconfigurare generala a fenomenului terorist.

Organizatiile teroriste care pana nu demult actionau la un nivel scazut, in prezent au dezvoltat adevarate structuri transnationale ale caror scopuri nu mai vizeaza efecte imediate cu o sfera limitata, ci realizarea unor teluri globale.

In plan politic, amenintarile si actiunile teroriste depasesc limitele unor interese locale, gruparile teroriste actionand asupra Statelor si chiar a intregului sistem global, vizand modificarea raportului de forte in lume.

In plan financiar si logistic, aceste retele ale terorii dispun in prezent de resurse necesare organizarii oricarui tip de actiune terorista, oriunde in lume.

In plan social si economic, efectele actiunilor teroriste intreprinse in ultimii ani, depasesc nivelul pierderilor  insumate, ale ultimelor decenii.

Atacurile de la 21 septembrie 2001 reprezinta : peste 6000 de victime omenesti, peste 4,1 miliarde costul estimat al cladirilor World Trade Center, la care se adauga o cifra de doua ori mai mare pentru inlaturarea efectelor si reconstruirea unui nou ansamblu de birouri, peste 10 miliarde de dolari pierderile companiilor aeriene, si lista ar putea continua.

In plan psihologic, efectele momentului 21 septembrie, nu mai pot fi cuantificate si raportate la statisticile trecutului.

Teroarea si frica au depasit cu mult granitele Statelor Unite ale Americii, carora le-au fost atacate doua dintre simbolurile nationale, terorismul devenind, acum, o amenintare globala.

Cauzele manifestarii “ noului terorism “, identificabile la un nivel general in ansamblul modificarilor survenite in sistemul ordinii mondiale, prezinta la nivel particular o serie de caracteristici specifice perioadei actuale :

• Reorganizarea gruparilor teroriste locale in retele suprastatale, cu posibilitati nelimitate de cooperare ;
• Expansiunea continua si tot mai accentuata a fundamentalismului islamic ;
• Amplificarea si diversificarea formelor de “ sprijinire “ a gruparilor teroriste de catre Servicii Secrete si State, in interese conjuncturale proprii ! ;
• Accentuarea decalajului economic intre State, dublat de deterioarea climatului social in tarile sarace, si de priliferarea tendintelor xenofobe in statele dezvoltate ;
• Vidul de putere creat la nivelul organizatiilor internationale ;
• Insuficienta organizare legislativa si institutionala, privind combaterea terorismului la nivelul Statelor ;
• Specialisti, armament si munitie, provenite din dezintegrarea unor forte armate, accesul facil al organizatiilor teroriste la o piata mondiala a comertului cu arme ;
• Instabilizarea unor noi zone prin aparitia unor tipuri noi de conflict local, ce a generat aparitia unor noi forme de manifestare a terorismului.

Sistemul de organizare, numarul membrilor gruparilor teroriste, difera de la o organizatie la alta.

Sunt cunoscute grupuri teroriste formate din 2-3 persoane, care actioneaza independent de alte structuri teroriste, existenta lor fiind de cele mai multe ori conditionata conjunctural de anumite evenimente.

La un nivel superior, actioneaza gruparile teroriste, care sunt formatiuni mai numeroase si mai bine organizate, dispunand de o logistica avansata si relatii in cadrul retelei teroriste.

In cadrul gruparilor teroriste activeaza celule teroriste, cu grad sporit de autonomie, in vederea conspirarii membrilor si a pregatirii actiunilor, care sunt coordonate si finantate de gruparile carora le apartin.

Forma superioara de integrare este reteaua terorista, formata din diverse  grupari teroriste care actioneaza, insa, deseori independent ( in acelasi scop al conspirarii ), dar care prin orientare ideologica, surse de finantare si coordonare comuna, prezinta caracteristicile unei organizatii.

Teorismul, in complexele forme de manifestare, se infatiseaza sub multiple aspecte, fapt ce impune pentru o mai buna si corecta intelegere, o clasificare multicriteriala.

Din punct de vedere al spatiului in care se practica, si al intinderii efectelor sale, se deosebesc doua tipuri de terorism :

• National ( sau intern ) si
• International.

Cand pregatirea actiunii teroriste, desfasurarea actului si efectele pe care le produce, se limiteaza la spatiul unei singure tari, avem de-a face cu terorism national sau intern.

De cele mai multe ori, terorismul intern se manifesta sub forma terorismului politic sau a celui social, fiind indreptat impotriva institutiilor sau impotriva personalitatilor politice, sau a persoanelor neimplicate politic.

Terorismul international desemneaza acele manifestari si acte teroriste in care autorul, victima, pregatirea, desfasurarea propriu-zisa, locul de refugiu al autorilor sau al complicilor, interesele vizate si efectele actiunii, trebuie sa depaseasca nivelul local al Statului, statal, antrenand o serie de elemente cu caracter international.

Criteriul cauzal impune identificarea a patru tipuri  de terorism :

• Etnic, care include activitatile cu motivatie religioasa, lingvistica, separatism regional, etc. ;
• Nationalist, care include miscari iredentiste si anticoloniale ;
• Ideologic, care include miscarile anarhiste, gruparile radicale de extrema dreapta sau stanga ;
• Patologic, care include grupurile sau persoanele care intreprind actiuni teroriste, in mod aparent din ratiuni personale !

Interpretarea scopului urmarit de actiunea terorista poate incadra actiunea terorista in trei categorii : politic, social si de drept comun.

Terorismul politic caracterizeaza o actiune terorista indreptata impotriva Statului, sistemului sau politic, organelor sale, sau reprezentantilor sai.

Terorismul social desemneaza acea forma de terorism care urmareste impunerea unei ideologii sau doctrine sociale.

Formele de manifestare ale scopului urmarit avand consecinte doar in interiorul Statului Atentat si nu sunt inregistrate efecte majore internationale.

Terorismul de drept comun reprezinta acel tip de terorism care cade sub incidenta legii penale ca o infractiune de drept comun, agravata insa de metoda de executie prin teroare.

Analizand fenomenul terorist, din punct de vedere al momentului de indeplinire a scopului urmarit, se pot identifica doua tipuri de terorism.

Terorismul direct reprezinta acea forma de manifestare a terorismului, prin care scopul propus se realizeaza nemijlocit in momentul comiterii actului terorist.

Asasinarea sefilor de Stat, in vederea inlocuirii structurii statale, diferita de structura statala precedenta, reprezinta un exemplu tipic de terorism direct.

Terorismul indirect, in care actiunea de violenta, actul terorist propriu-zis, duce in mod indirect la atingerea scopului propus.

In acest caz, actul terorist prefigureaza scopul urmarit, realizarea acestuia survenind ulterior printr-un proces similar principiului dominoului.

Numeroasele fatete ale acestui  complex fenomen vor oferi in continuare numeroase posibilitati de abordare.

Implicatiile majore prezentate de noile forme de manifestare a flagelului terorist, care capata cu rapiditate, o forma Globala, impun o diversificare si o amplificare a mijloacelor de investigare.

Abordarea geopolitica devine astfel un deziderat in noua ordine internationala.

( extras Curs, GEOPOLITICA, Dragos FRASINEANU, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Universitatea Spiru Haret, Bucuresti, 2005 )

Constitutia Romaniei, art.1 Statul roman : “ ( 3 ) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate. “

Constitutia Romaniei, art.4 Unitatea poporului si egalitatea intre cetateni : “ ( 1 ) Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai “. ( 2 ) Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.”

Constitutia Romaniei, art.54 Fidelitatea fata de tara : “ ( 1 ) Fidelitatea fata de tara este sacra. ( 2 ) Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credintra a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege “.

Constitutia Romaniei, art.55 Apararea tarii : “ ( 1 ) Cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania. “

Constitutia Romaniei, art.57 Exercitarea drepturilor si a libertatilor : “ Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti “.

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

About 3 million people visit the Taj Mahal every year. This blog was viewed about 31,000 times in 2010. If it were the Taj Mahal, it would take about 4 days for that many people to see it.

In 2010, there were 338 new posts, growing the total archive of this blog to 415 posts.

The busiest day of the year was December 9th with 466 views. The most popular post that day was victimologie (6) personalitatea si personalitatea infractorului, declansarea infractiunii, prof.univ.dr. tudorel butoi.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were ro.linkedin.com, google.ro, facebook.com, en.wordpress.com, and mail.yahoo.com.

Some visitors came searching, mostly for creierul uman anatomie, ce este familia, ieronim mihaila, anatomia creierului uman, and creierul uman.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

victimologie (6) personalitatea si personalitatea infractorului, declansarea infractiunii, prof.univ.dr. tudorel butoi February 2010

creierul uman, anatomie, functii February 2010

ce este familia sau notiunea de familie, dreptul familiei March 2010

birou eliberari diplome USH, str.nicolae iorga, notar, ultimele zile, puls, gandeste cutezator, colegi, notar public mihai viorel lupuleac August 2010
1 comment and 1 Like on WordPress.com,

globuri in bradul de Craciun, boules de Noël, globuri, bougies, lumanari December 2009

Cum trebuie inteleasa mai exact aceasta limita a raului de care vorbim ? In ce consta esenta raului ?

Cand vorbesc despre limita impusa raului, ma gandesc, mai inainte de orice, la limita istorica, pe care Providenta a impus-o raului totalitarismelor ce s-au afirmat in secolul XX : national-socialismul si, mai apoi, comunismul marxist.

Imi este greu cam din aceasta perspectiva, sa nu fac unele reflectii de ordin teologic. Nu e vorba de a face acel tip de ancheta care este calificata adesea ca “ teologie a istoriei “. Este vorba, mai curand, de o ancheta care cauta sa coboare mai adanc, prin intermediul reflectiei teologice, pana la radacina raului, pentru a-i descoperi posibila depasire prin lucrarea lui Cristos.

Cel care poate pune o limita definitiva raului este chiar Dumnezeu.

El este, prin esenta, Dreptatea, pentru ca este Cel care recompenseaza Binele si pedepseste Raul cu o perfecta adecvare la situatia obiectiva.

Aici e vorba de raul moral, este vorba de pacat. Dumnezeul care recompenseaza si pedepseste apare deja in Raiul pamantesc, la inceputurile istoriei omenirii.

Cartea Genezei descrie in detaliu chinul suportat de stramosi dupa pacatul originar ( Gen 3, 14-19 ). Iar chinul lor s-a prelungit de-a lungul istoriei omenirii. Pentru ca pacatul originar este un pacat ereditar. Ca atare, el arata predispozitia innascuta a omului catre pacat, inclinatia catre rau inradacinata in el mai mult decat cea catre bine.

Exista in om o slabiciune de natura morala innascuta, care merge mana-n mana cu fragilitatea fiintei sale, cu fragilitatea psiho-fizica. Iar acestei fragilitati i se alatura numeroasele suferinte pe care Biblia, inca din primele ei pagini, le indica drept pedepse ale pacatului.

Se poate spune ca istoria omului este, inca de la inceput, marcata de limita pe care Dumnezeu Creatorul o pune raului. Conciliul Vatican II a spus multe despre toate acestea

in Constitutia pastorala Gaudium et spes. Ar merita sa redam aici expunerea introductiva pe care Conciliul o dedica situatiei omului din lumea contemporana si nu numai.

Ma voi margini la cateva citate pe tema pacatului si a caracterului pacatos al omului : “ Omul, daca isi cerceteaza launtrul inimii, descopera ca este inclinat si spre rau si cufundat in multe feluri de rele ce nu pot proveni de la Creatorul sau, care este bun. Refuzand adeseori sa-L recunoasca pe Dumnezeu ca pe principiul sau, omul a frant si ordinea cuvenita in relatie cu scopul sau ultim, si, in acelasi timp, intreaga armonie cu sine, cu semenii sai si cu intreaga creatie.

Asadar, omul este impartit in sine insusi.

De aceea intreaga viata a oamenilor, fie individuala, fie colectiva, apare ca o lupta, o lupta dramatica intre bine si rau, intre lumina si intuneric.

Mai mult, omul se descopera incapabil de a iesi de unul singur biruitor asupra atacurilor raului, asa incat fiecare se simte legat in lanturi.

Insa Domnul insusi a venit sa-l elibereze pe om si sa-l intareasca, reinnoindu-l din launtru, iar “ pe stapanitorul lumii acesteia “ ( In 12, 31 ), care il tinea pe om in robia pacatului, sa-l alunge afara. Iar pacatul il micsoreaza pe om, impiedicandu-l sa-si atinga plinatatea.

In lumina acestei Revelatii, atat chemarea sublima, cat si profunda mizerie pe care o experimenteaza oamenii isi afla semnificatia ultima “.

Asadar, nu se poate vorbi de “ limita impusa raului “ fara a lua in consideratie continutul cuvintelor de mai sus.

Dumnezeu insusi a venit sa ne salveze, sa-l elibereze pe om de rau, iar aceasta sosire a lui Dumnezeu, aceasta “ Venire “, pe care o celebram atat de voios in saptamanile care preced Nasterea Domnului, are caracter mantuitor.

Nu ne putem gandi la limita pusa chiar de Dumnezeu raului, in diferitele sale forme, fara sa ne raportam la misterul Mantuirii.

Oare misterul Mantuirii este raspunsul la acel rau istoric care, sub diferite forme, revine in intamplarile omului ?

Sa fie acesta raspunsul si pentru raul vremurilor noastre ? S-ar putea spune ca raul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare, al cruzimilor unora dintre politisti, ma rog, al razboiiului total si al sistemelor bazate pe dictatura – un rau, de altfel, care stergea programatic prezenta Crucii -, s-ar putea spune, zic, ca acel rau a fost mai puternic decat orice alt rau.

Daca totusi am privi mai atent istoria popoarelor si a natiunilor care au trait experienta sistemelor totalitare si a persecutiilor din cauza credintei, am descoperi ca tocmai acolo s-a dovedit cu limpezime prezenta victorioasa a Crucii lui Cristos. Iar aceasta prezenta poate ca ne va aparea, pe acel fundal dramatic, si mai impresionanta.

Celor supusi actiunii programatice a raului nu le ramane nimic altceva decat Cristos si Crucea sa ca izvor de autoaparare spirituala, ca promisiune a victoriei.

Oare sacrificiul lui Maximilian Kolbe in lagarul de la Auschwitz nu a devenit un semn al victoriei asupra raului ?

Sau istoria lui Edith Stein – mare ganditoare din scoala lui Husserl – care, fiind arsa in cuptorul crematoriului de la Birkenau, a impartasit soarta atator fiice si fii ai lui Israel ?

Si, dincolo de aceste doua nume, care au ajuns sa fie rostite impreuna, cate altele, in acea istoria dureroasa, se evidentiaza printre tovarasii de prizonierat prin maretia marturiei aduse lui Cristos rastignit si inviat !

Misterul Mantuirii lui Cristos este inradacinat mult mai adanc in existenta noastra. Viata contemporana este dominata de civilizatia tehnica ; pana si la ea ajunge eficienta acestui mister, asa cum ne-a amintit Conciliul Vatican II : “ Daca cineva se intreaba, asadar, cum poate fi invinsa aceasta nenorocire, crestinii afirma ca toate activitatile omului, care sunt zilnic puse in primejdie prin trufie si prin iubirea neoranduita de sine, trebuie purificate si duse la desavarsire prin Crucea si Invierea lui Cristos.

Intr-adevar, rascumparat de Cristos si transformat in faptura noua in Duhul Sfant, omul poate si trebuie sa iubeasca si lucrurile create de Dumnezeu. De la Dumnezeu le-a primit si le priveste si le respecta ca izvorand din mana lui Dumnezeu. Multumind pentru ele Binefacatorului, folosindu-se si bucurandu-se de fapturi in saracia si libertatea spiritului, omul intra in adevarata posesie a lumii, ca unul care nu are nimic si totusi le stapaneste pe toate “.

Se poate spune ca, prin intermediul Constitutiei Gaudium et spes, Conciliul elaboreaza definirea lumii de la inceputul documentului : “ el [Conciliul ] are in fata ochilor lumea oamenilor, intreaga familie umana, cu toate realitatile in mijlocul carora traieste ; lumea, teatrul istoriei neamului omenesc, marcata de efortul, de infrangerile si de victoriile acestuia ; lumea, care, conform credintei crestinilor, este creata si pastrata de iubirea Creatorului si care a cazut, ce-i drept, in robia pacatului, dar a fost eliberata de Cristos rastignit si  inviat care a frant puterea celui rau, pentru a fi transformata dupa planul lui Dumnezeu si a ajunge la desavarsire “.

Parcurgand paginile din Gaudium et spes, se observa cum revin mereu “ cuvintele-cheie “ : cruce, Inviere, mister pascal. Toate impreuna inseamna : Mantuire.

Lumea este mantuita de Dumnezeu.

Scolasticii vorbeau de status naturae redemptae – starea de natura mantuita.

Desi Conciliul aproape ca nu foloseste cuvantul “ Mantuire “, face referire la ea in multe randuri.

In limbajul Conciliului, Mantuirea este inteleasa ca moment al misterului pascal care culmineaza cu Invierea.

Exista o ratiune pentru o asemenea alegere ?

Cand am cunoscut mai indeaproape teologia orientala, am inteles mai bine cum, secundara acestei tratari a Conciliului, exista o importanta caracteristica ecumenica.

In insistenta asupra Invierii isi gasea expresie spiritualitatea caracteristica marilor Parinti ai Orientului crestin.

Daca Mantuirea constituie limita divina pusa raului, nu poate fi decat un motiv : in ea, raul este invins radical prin bine, ura prin iubire, moartea prin Inviere.

Pentru o corecta folosire a libertatii

Dupa caderea sistemelor totalitare, in care transformarea oamenilor in sclavi atinsese apogeul, pentru cetatenii oprimati s-a deschis perspectia libertatii, adica posibilitatea de a hotari ei si pentru ei.

S-au spus multe despre acestea. Intrebarea de fond este : Cum sa profitam de aceste posibilitati de decizie libera evitand pe viitor o revenire a raului care actiona in acele sisteme sau in acele ideologii ?

Daca dupa caderea sistemelor totalitare societatile s-au simtit libere, aproape simultan s-a ivit o problema de fond : cea a folosirii libertatii.

Este o problema care nu are doar dimensiune individuala, ci si colectiva. De aceea, ea asteapta o rezolvare oarecum sistematica.

Daca eu sunt liber, inseamna ca pot sa-mi folosesc libertatea intr-un sens bun, sau intr-un sens rau.

Daca o folosesc intr-un sens bun, devin la randul meu mai bun, iar binele facut de mine influenteaza pozitiv tot ce ma inconjoara.

Daca, in schimb, o folosesc gresit, in mine si in jurul meu raul se va inradacina si se va raspandi.

Gradul de pericol al lumii in care traim astai consta in faptul ca, in actul folosirii libertatii, se pretinde sa se faca abstractie de dimensiunea etica, adica de binele si de raul moral.

O anumita concepere a libertatii, care in prezent are un puternic ecou in opinia publica, indeparteaza atentia omului de la responsabilitatile etice.

Astazi se pune accentul doar pe libertate.

Se spune : ceea ce conteaza e sa fii liber, total eliberat de fraie sau legaturi, astfel incat sa te misti dupa propria vrere, care, adesea, e doar un capriciu.

Este limpede : un liberalism de asemenea natura nu poate fi calificat decat ca primitiv. Influenta sa este, oricum, devastatoare.

Dar trebuie sa adaugam imediat ca traditiile europene, mai ales cele ale perioadei iluministe, au recunoscut necesitatea unui criteriu de reglementare in folosirea libertatii.

Acest criteriu a fost identificat nu atat in binele corect ( bonum honestum ), cat, mai curand, in profit sau in placere.

Intalnim aici o componenta foarte importanta a traditiei gandirii europene, careia trebuie sa-i dedicam ceva mai multa atentie.

In actiunile omului, diferitele facultati spirituale tind catre o sinteza.

In aceasta sinteza, rolul conducator ii revine vointei.

Astfel, un subiect imprima actiunii propria ratiune.

Faptele omenesti sunt libere si, ca atare, fac apel la rationalitatea subiectului.

Omul vrea un anumit bine si il alegere : in consecinta, este responsabil de alegerea lui.

Pe fundalul acestei viziuni – metafizica, dar si antropologica – a binelui, se impune o distinctie cu caracter etic.

Este distinctia dintre binele corect ( bonum honestum ), binele profitabil ( bonum utile ) si binele placut ( bonum delectabile ).

Acestei trei feluri de bine califica organic actul uman.

Actionand, omul alege un anumit bine, care devine scopul faptei sale.

Daca subiectul alege un bonum honestum, scopul sau se conformeaza chiar esentei obiectului actiunii si este, de aceea, un scop onest.

Cand obiectul alegerii est un bonum utile, scopul este reprezentat de avantajul pe care subiectul il va trage.

Chestiunea moralitatii actiunii ramane inca deschisa : daca actiunea din care este tras avantajul este onesta, precum oneste sunt si mijloacele folosite, doar atunci scopul urmarit de subiect va fi si el onest.

Tocmai in legatura cu aceasta chestiune apare diferenta dintre traditia eticii aristotelico- totemiste si utilitarismul modern.

Utilitarismul a lasat deoparte cea dintai dimensiune a binelui, cea fundamentala, cea a lui bonum honestum.

Antropologia utilitarista si etica ce isi trage originile din ea pornesc de la convingerea ca omul tinde in principal catre urmarirea interesului propriu sau al grupului din care face parte.

De fapt, scopul actiunilor oamenilor este avantajul personal sau de grup.

Cat despre bonum delectabile, bineinteles, el este luat in consideratie de traditia aristotelico-tomista, ai carei mari ganditori, in reflectia lor etica, sunt pe deplin constienti de faptul ca facerea unui bine este intotdeauna insotita de o bucurie interioara – bucuria binelui.

Insa, in gandirea utilitaristilor, dimensiunea binelui si dimensiunea bucuriei sunt puse pe plan secund ata de cautarea profitului sau a placerii.

Bonum delectabile din gandirea tomista s-a emancipat oarecum in noua fundamentare, devenind bine si scop de sine statator.

In viziunea utilitarista, prin actiunile sale, omul cauta – mai inainte de orice – placerea, si nu honestum.

Sigur, utilitaristi ca Jeremy Bentham sau John Stuart Mill subliniaza ca nu este vorba doar de placere la nivelul simturilor : intra in joc si placerile spirituale.

Trebuie, spun ei, sa le luam in consideratie si pe acestea, facand asa-numitul “ calcul al placerilor “.

Tocmai acest calcul este, in felul lor de gandi, expresia “ normativa “ a eticii utilitariste : cat mai multa placere pentru cat mai multe persoane.

Acestei perspective trebuie sa i se conformeze actiunea omului si cooperarea dintre oameni.

Un raspuns la etica utilitarista a fost dat de filosofia lui Immanuel Kant. Filosoful de la Konigsberg a subliniat, pe drept cuvant, ca punerea placerii pe primul plan in analiza actiunilor omenesti este periculoasa si ameninta chiar esenta moralei.

In viziunea sa apriorista asupra realitatii, Kant a pus in discutie doua lucruri in acelasi timp, adica placerea si adecvarea.

Oricum, el nu a revenit la traditia lui bonum honestum.

In schimb, a fundamentat intreaga morala omeneasca pe formele aprioristice ale intelectului practic, care au caracter imperativ.

Pentru morala, esential este imperativul categoric, care, dupa el, este exprimat de urmatoarea formula :

“ Actioneaza doar potrivit acelei norme pe care, in acelasi timp, o vrei lege universala “.

Mai exista, pe urma, o a doua forma a imperativului categoric, in care omul este plasat in locul care ii revine in ordinea morala.

Iata care este formularea : “ Actioneaza astfel incat sa consideri omenia, atat a ta, cat si pe a oricarui alt individ, mereu ca scop si niciodata doar ca mijloc “.

In aceasta forma, scopul si mijlocul revin in gandirea etica a lui Kant, dar ca niste categorii de ordin secundar, nu primar.

Intr-un anumit sens, kant a pus bazele personalismului etic modern.

Din punctul de vedere al dezvoltarii reflectiei etice, aceasta etapa este foarte importanta.

Si neotomistii au reluat principiul personalismului, sprijinindu-se pe conceptia Sfantului Toma a lui bonum honestum, bonum utile, bonum delectabile,

Din aceasta expunere sintetica rezulta ca problema corectei folosiri a libertatii este strans legata de reflectia pe tema binelui si a raului.

Este o chestiune pasionanta nu numai din punct de vedere practic, ci si teoretic.

Daca etica este stiinta filosofica ce se ocupa de binele si de raul moral, atunci ea va trebui sa isi extraga propriul criteriu fundamental de evaluare din caracteristica esentiala a vointei oemnesti, libertatea.

Omul poate face binele sau raul pentru ca vointa sa este libera, dar si failibila.

Cand alege, o face intotdeauna in lumina unui criteriu, iar acesta poate fi bunatatea obiectiva sau, in schimb, in sens utilitarist, avantajul.

Kant, prin etica imperativului categoric, a pus pe drept cuvant in relief caracterul obligatoriu al alegerilor morale ale omului  ; dar, in acelasi timp, s-a distantat de ceea ce constituie temelia moralei, adica bonum honestum.

Pe urma, vorbind de bonum delectabile, in sensul in care il intelegeau utilitaristii anglo-saxoni, Kant l-a exclus din sfera moralei.

Tot rationamentul desfasurat pana aici cu privire la teoria binelui si a raului tine de filosofia morala.

Acestor probleme le-am dedicat cativa ani de munca la Universitatea Catolica din Lublin.

Mi-am adunat reflectiile pe aceasta tema in volumul Iubire si responsabilitate, iar, mai apoi, in studiul Persoana si act si, in sfarsit, intr-o etapa succesiva, in acele cateheze de miercuri, publicate sub titlul de Barbat si femeie i-a creat.

Pe baza unor lecturi ulterioare, dar si a unor cercetari facute in timpul seminarului de etica la Lublin, am putut sa ma conving cat este de prezenta aceasta problematica la diferitii ganditori contemporani : la Max Scheler si la alti fenomenologi, la Jean-Paul Sartre, la Emmanuel Levinas si Paul Ricoeur, dar si la Vladimir Soloviov – pentru a nu mai vorbi de Fiodor Mihailovici Dostoievski.

Prin intermediul acestor analize ale realitatii antropologica, transpare in diferite moduri aspiratia omenirii catre Mantuire si se confirma nevoia de Mantuitor pentru salvarea omului.

( Memorie si Identitate, – Ioan Paul al II-lea, pref. de Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea, Ed. RAO International Publishing Company, 2005 pentru versiunea in limba romana, 2006. )

Mysterium iniquitatis : Coexistenta binelui si a raului

MEMORIE SI IDENTIATE : Papa Ioan-Paul al II-lea

Dupa caderea celor doua puternice sisteme totalitare, nazismul in Germania si “ socialismul real “ in Uniunea Sovietica, sisteme care au apasat asupra intregului secol XX si au fost responsabile de nenumarate crime, se pare ca a venit momentul pentru o analiza a genezei si a efectelor lor si mai ales a semnificatiei ideologiilor pe care le-au introdus in istoria omenirii. Care este, Sfinte Parinte, sensul acestei mari “ eruptii “ a raului ?

Secolul XX a fost, ca sa spunem asa, “ teatrul “ in care au intrat in scena anumite procese istorice si ideologice care s-au dezvoltat in directia marii “ eruptii “ a raului ; dar a fost si scenariul sfarsitului lor.

De aceea, este, oare, bine sa privim Europa doar din perspectiva raului aparut in istoria sa recenta ?

Nu este, oare, o oarecare unilateralitate in acest demers ?

Istoria moderna a Europei, marcata – mai ales in Occident – de influentele Iluminismului, a dat si multe roade pozitive.

In aceasta se oglindeste natura raului, asa cum o intelege Sfantul Toma, continuandu-l pe Sfantul Augustin.

Raul este intotdeauna absenta unui fel oarecare de bine, care ar trebui sa fie prezent intr-o fiinta data, este o lipsa.

Cum creste si se dezvolta raul pe pamantul sanatos al binelui e un mister.

Tot un mister este si acea parte a binelui pe care raul nu a reusit sa o distruga si care se intinde in ciuda raului, ba chiar inaintand pe acelasi teren.

Imediat iti vine in minte parabola evanghelica a graului bun si a neghinei ( Mt 13, 24-30 ).

Cand slugile il intreaba pe stapan : “ Vrei sa mergem ca sa o smulgem [ neghina ] ? “, acesta raspunde cu mult inteles : “ Nu, ca nu cumva, smulgand neghina, sa scoateti din radacina si graul. Lasati sa creasca impreuna pana la seceris. In timpul secerisului voi spune seceratorilor : smulgeti mai intai neghina, legati-o snopi ca sa fie arsa, iar graul adunati-l in granarul meu “ ( Mt 13, 29-30 ).

In acest caz, referirea la seceris trimite la faza ultima a istoriei, cea escatologica.

De fapt, aceasta parabola poate fi luata ca o cheie de lectura a intregii istorii a omului.

In diferite epoci si in diferite sensuri, “ graul “ creste impreuna cu “ neghina “, iar “ neghina “ cu “ graul “.

Istoria omenirii este “ teatrul “ coexistentei binelui si raului.

Ceea ce inseamna ca, daca raul exista alaturi de bine, binele persevereaza alaturi de rau si creste, ca sa spunem asa, in acelasi pamant, care este natura omeneasca. Intr-adevar, aceasta nu a fost distrusa, nu a devenit complet rea, in ciuda pacatului originar. Natura a pastrat o inclinatie catre bine, dupa cum demonstreaza evenimentele care s-au succedat in diferitele epoci ale istoriei.

*

Ideologii ale raului

Cum s-au nascut ideologiile raului ? Care sunt radacinile nazismului si ale comunismului ? Cum s-a ajuns la caderea lor ?

Intrebarile propuse au o profunda semnificatie filosofica si teologica.

Trebuie sa reconstruim “ filosofia raului “ in dimensiunea sa europeana, si nu numai.

Aceasta reconstructie ne duce dincolo de ideologii. Ne determina sa pasim in lumea credintei. Trebuie sa vorbim despre misterul lui Dumnezeu si al creatiei si, mai ales, despre misterul omului. Sunt misterele pe care am incercat sa le exprim in primii ani ai ministeriului meu ca Succesor al lui Petru, prin intermediul enciclicelor Redemptor hominis, Dives in misericordia si Dominum et vivificantem.

Acest triptic oglindeste, de fapt, misterul intreit al lui Dumnezeu.

Am adus cu mine, din Polonia, tot ceea ce este continut in enciclica Redemptor hominis. Chiar si reflectiile din Dives in misericordia erau rodul experientei mele pastorale in Polonia si, mai ales, la Cracovia.

Aici se afla mormantul Sfintei Faustina Kowalska, careia Cristos i-a permis sa fie o interpreta deosebit de inspirata a adevarului despre Milostivirea lui Dumnezeu.

Acest adevar a condus-o pe sora Faustina catre o viata mistica extraordinar de bogata.

Era o femeie simpla, fara scoala, dar, in ciuda acestui fapt, cei care citesc Jurnalul revelatiilor ei raman uimiti de profunzimea experientei mistice pe care acesta o contine.

Spun toate acestea pentru ca revelatiile sorei Faustina, focalizate pe misterul Milostivirii Divine, se refera la perioada care preceda al Doilea Razboi Mondial. Este chiar vremea in care s-au nascut si s-au dezvoltat aceste ideologii ale raului care au fost nazismul si comunismul.

Sora Faustina a devenit vocea care a anuntat ca singurul adevar capabil sa contrabalanseze raul acelor ideologii era ca Dumnezeu inseamna milostivire : era adevarul lui Cristos cel milostiv. De aceea, cand am fost chemat pe Scaunul lui Petru, am simtit nevoia stringenta de a transmite experientele avute in tara mea natala, dar care apartin tezaurului Bisericii universale.

Enciclica despre Duhul Sfant, Dominum et vivificantem, s-a nascut la Roma. S-a nascut, asadar, ceva mai tarziu. S-a format din meditatia asupra Evangheliei dupa Ioan, asupra celor spuse de Cristos la Cina cea de taina.

S-ar putea ca intocmai in acele ultime ore ale vietii pamantesti a lui Cristos sa se fi asistat la cea mai completa revelatie despre Duhul Sfant. Printre cuvintele pronuntate de Isus atunci se afla si o afirmatie foarte semnificativa pentru chestiunea noastra. El spune ca Duhul “ va denunta lumea cu privire la pacat “ ( In 16, 8 ). Am incercat sa patrund in semnificatia acestor cuvinte si acest lucru m-a dus la primele pagini din Geneza, la relatarea cunoscuta sub numele de “ pacatul originar “. Sfantul Augustin, cu extraordinara sa perspicacitate, a caracterizat natura acestui pacat prin urmatoarea formula : “ amor sui usque ad contemptum Dei – iubirea de sine pana la dispretul de Dumnezeu “.

Tocmai amor sui a fost cel care i-a facut pe primii parinti sa se rascoale si care a determinat ulterioara raspandire a pacatului in toata istoria omenirii.

La acestea se refera cuvintele din Geneza : “ Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul “ ( Gen 3, 5 ), adica veti decide chiar voi ce e bine si ce e rau.

Tocmai aceasta dimensiune originara a pacatului nu putea sa gaseasca contrabalansul potrivit altundeva decat in corelativul : “ amor Dei usque ad contemptum sui  – iubirea de Dumnezeu pana la dispretul de sine “.

Intram astfel in contact cu miezul mantuirii omului si in aceasta apropiere ne calauzeste Duhul Sfant.

El este cel care ne permite sa patrundem in adancurile acestui mysterium Crucis si, in acelasi timp, sa ne aplecam pese abisul raului, al carui faurar, dar si victima este omul inca de la inceputurile istoriei sale.

Exact la aceasta se refera expresia “ denuntarea lumii cu privire la pacat “. Iar scopul acestei “ denuntari “ nu inseamna condamnarea lumii. Daca Biserica, in virtutea Duhului Sfant, spune raului pe nume, o face doar ca sa-i arate omului posibilitatea de a-l invinge, deschizandu-se catre dimensiunea lui “ amor Dei usque ad contemptum sui “.

Si acesta este rodul milostivirii divine. In Isus Cristos, Dumnezeu se apleaca asupra omului ca sa-i intinda mana, ca sa-l ridice si sa-l ajute sa reia drumul.

Omul nu este in stare sa se ridice singur in picioare ; are nevoie de ajutorul Duhului Sfant.

Daca respinge acest ajutor, el comite pacatul pe care Cristos l-a numit “ blasfemie impotriva Duhului “, declarandu-l totodata de neiertat ( Mt 12, 31 ).

De ce ne neiertat ? Pentru ca exclude in om chiar dorinta iertarii.

Omul respinge iubirea si milostivirea lui Dumnezeu, pentru ca se considera el insusi Dumnezeu. Considera ca isi este suficient.

Am facut aceasta scurta referire la cele trei enciclice care mi se pare a fi comentariul potrivit la intreaga invatatura a Conciliului Vatican II si la complexele situatii ale momentului istoric in care ne-a fost dat sa traim/

De-a lungul anilor s-a format in mine convingerea ca ideologiile raului sunt adanc inradacinate in istoria gandirii filosofice europene.

Aici trebuie sa fac referire la unele fapte legate de istoria Europei si, mai ales, de aceea a culturii ei.

Cand a fost publicata enciclica despre Duhul Sfant, unele medii din Occident au reactionat negativ si destul de vivace.

De unde reactia aceasta ?

Provenea din aceleasi surse din care, cu mai bine de doua sute de ani in urma, pornise asa-zisul Iluminism european – mai ales Iluminismul francez, fara a le exclude pe celelalte : englez, german, spaniol si italian.

Iluminismul polonez avea sa parcurga un drum numai al lui.

Cat despre Rusia, se pare ca nu a experimentat miscarea iluminista.

Acolo criza traditiei crestine a venit pe alta cale, ca mai apoi sa explodeze la inceputul secolului XX, cu o si mai mare violenta, sub forma revolutiei marxiste radicale atee.

Ca sa ilustram mai bine acest fenomen, trebuie sa ne intoarcem la perioada anterioara Iluminismului, mai ales la revolutia produsa in gandirea filosofica de catre Descartes.

Acel cogito, ergo sum – gandesc, deci exist – a adus cu sine o rasturnare in maniera de a face filosofie.

In perioada precarteziana, filosofia, deci cogito, sau, mai degraba, cognosco, era subordonata lui esse, considerat primordial.

Lui Descartes, in schimb, esse i-a aparut ceva secundar, in timp ce l-a considerat primordial pe cogito.

In acest moment nu numai ca se produce o schimbare de directie in felul de a filosofa, dar se abandoneaza cu hotarare ceea ce fusese pana atunci filosofia, ceea ce fusese mai ales filosofia Sfantului Toma d’Aquino : filosofia lui esse.

Mai inainte, totul era interpretat in optica lui esse si, potrivit acestei optici, se cauta o explicatie pentru orice fapt.

Dumnezeu ca Fiinta pe deplin autosuficienta ( Ens subsistens ) era considerat sprijin ul indispensabil pentru orice ens non subsistens, ens participatum, adica pentru toate fiintele create, asadar, si pentru om.

Cogito, ergo sum a comportat ruptura cu acea linie de gandire.

Acum primordial devine ens cogitans.

Dupa Descartes, filosofia devine o stiinta a gandirii pure : tot ceea ce este esse – atat lumea creata, cat si Creatorul – ramane in aria lui cogito, ca un continut al constiintei umane.

Filosofia se ocupa de fiinte in masura in care se afla in sfera constiintei si nu in afara ei.

In acest moment este bine sa ne oprim cateva clipe asupra traditiilor filosofiei poloneze, in special asupra a ceea ce se petrece dupa venirea la putere a partidului comunist.

In universitati este blocata orice forma de gandire filosofica socotita a nu corespunde cu modelul marxist.

Si aceasta s-a facut prin cel mai simplu si mai radical sistem : actionand asupra persoanelor care reprezentau acel mod de a face filosofie.

Este foarte semnificativ faptul ca aceia care au fost indepartati de la catedre au fost mai ales reprezentantii filosofiei realiste, inclusiv exponentii fenomenologiei realiste, cum ar fi Roman Ingarden si, de la scoala din Leopoli-Varsovia, Izydora Dambska.

Operatiunea a fost mai dificila cu exponentii tomismului, din moment ce ei se aflau la Universitatea Catolica de la Lublin si in Facultatile de Teologie de la Varsovia si Cracovia, precum si in Seminariile Superioare.

Oricum, intr-un al doilea moment, au fost si ei ajunsi fara mila de mana regimului.

Erau priviti cu suspiciune si acei profesori universitari de valoare care pastrau o atitudine critica fata de materialismul dialectic.

Printre acestia ii amintesc mai ales pe Tadeusz Kotarbinski, Maria Ossowska, Tadeusz Czezowski.

Din ordo universitar nu puteau sa lipseasca cursuri cum ar fi cele de logica si de metodologia stiintelor : dar se putea ca profesorii “ disidenti “ sa fie impiedicati, limitandu-le prin orice mijloc influcenta in formarea studentilor.

Ceea ce s-a petrecut in Polonia dupa venirea la putere a marxistilor a avut efecte similare cu ceea ce se intamplase mai inainte in Europa occidentala, dupa perioada iliminista.

S-a vorbit, printre altele, de “ apusul realismului tomistic “, si prin aceasta se intelegea abandonarea crestinismului ca sursa a filosofiei.

In definitiv, ceea ce era pus sub semnul intrebarii era chiar posibilitatea de a ajunge la Dumnezeu.

In logica lui cogito, ergo sum, Dumnezeu se reducea la un continut al constiintei umane ; nu mai putea fi considerat drept Cel care il explica in profunzime pe sum uman.

Asadar, nu mai putea sa ramana Ens subsistens, “ Fiinta autosuficienta “, Creatorul, Cel care daruieste viata, mai mult, Cel care Se daruieste pe Sine in misterul Intruparii, al Mantuirii si al Harului.

Dumnezeul Revelatiei incetase sa mai existe ca “ Dumnezeul filosofilor “. Ramasese doar ideea de Dumnezeu, ca tema a unei elaborari libere a gandirii umane.

Astfel se prabusesc si temeliile “ filosofiei raului “.

Raul, in sens realist, poate exista doar in relatie cu binele, si, mai ales, in relatie cu Dumnezeu, Binele suprem.

Tocmai despre acest rau vorbeste Geneza.

Din aceasta perspectiva se poate intelege pacatul originar si orice pacat personal al omului.

Dar acet rau a fost mantuit de Cristos pe cruce.

Mai exact, a fost mantuit omul, care, prin lucrarea lui Cristos, a devenit partas la viata lui Dumnezeu. Toate acestea, marea drama a istoriei mantuirii, disparusera din mentalitatea iluminista.

Omul ramasese singur : singur ca unul care hotaraste ce e bun si ce e rau, ca unul care ar exista si ar actiona etsi Deus non daretur – chiar daca Dumnezeu nu ar exista.

Daca omul poate hotari singur, fara Dumnezeu, ce e bun si ce e rau, el poate sa si dispuna ca un grup de oameni sa fie anihilat.

Decizii de acest fel au fost luate, de exemplu, in cel de al Treilea Reich de oameni care, ajunsi la putere pe cai democratice, s-au servit de ele ca sa puna in fapt perversele programe ale ideologiei national-socialiste, care pornea de la baze rasiste.

Decizii similare au fost luate si de partidul comunist in Uniunea Sovietica si in tarile supuse ideologiei marxiste.

In acest context, s-a continuat exterminarea evreilor si a altor grupuri, cum ar fi cel de etnie rroma, al taranilor din Ucraina, al clerului ortodox si catolic din Rusia, din Belarus si de dincolo de Urali.

La fel, au fost urmarite toate persoanele incomode pentru regim : de exemplu, fostii luptatori din septembrie 1939, soldatii Armatei Nationale din Polonia dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, exponentii inteligentiei care nu impartaseau ideologia marxista sau pe cea nazista.

Evident, era vorba de eliminare in sens fizic, dar, uneori, si de eliminare in sens moral : persoana respectiva era impiedicata – mai mult sau mai putin drastic – sa-si exercite drepturile.

Ajunsi in acest punct, nu putem sa nu atingem o chestiune care astazi este ami actuala si mai dureroasa ca oricand.

Dupa caderea regimurilor construite pe ideologiii ale raului, in acele tari formele de exterminare de mai sus au incetat.

Totusi, persista exterminarea legala a fiintelor omenesti concepute si inca nenascute.

Si de data aceasta este vorba despre o exterminare hotarata de parlamente alese democratic, in care se face apel la progresul civil al societatilor si al intregii omeniri.

Nu lipsesc nici alte grave forme de violare a Legilor lui Dumnezeu.

Ma gandesc, de exemplu, la puternicele presiuni exercitate de Parlamentul European ca sa fie recunoscute – ca o forma alternativa a familiei – casatoriile homosexuale, carora le-ar reveni si dreptul la adoptie.

Este legitim, ba chiar obligatoriu, sa-ti pui intrebarea daca aici nu actioneaza o alta ideologie a raului, poate mai ascunsa, care incearca sa exploateze, impotriva omului si a familiei, chiar si drepturile omului.

De ce se intampla toate acestea ?

Care este radacina acestora ideologii postiluministe ?

In definitiv, raspunsul e simplu : toate acestea se intampla pentru ca Dumnezeu a fost respins drept Creator si, in consecinta, drept sursa a hotararii a ce e bine si ce e rau.

A fost respinsa notiunea a ceea ce, in mod mai profund, ne face fiinte omenesti, adica notiunea de natura umana ca “ dat real “, iar in locul ei a fost pus un “ produs al gandirii “, liber format si liber schimbabil, dupa circumstante.

Considera ca o analiza mai atenta a acestei chestiuni poate sa ne conduca dincolo de cotitura cartesiana.

Daca vrem sa vorbim serios despre bine si rau, trebuie sa ne intoarcem la Sfantul Toma D’Aquino, adica la filosofia fiintei.

De exemplu, prin metoda fenomenologica se pot examina experiente cum ar fi cea a moralitatii, a religiei sau chiar a fiintei omenesti, imbogatindu-ne semnificativ cunoasterea.

Dar nu se poate uita ca toate aceste analize, evident, presupun existenta fiintei omenesti, adica a unei fiinte create, si a realitatii Fiintei absolute.

Daca nu plecam de la asemenea premise “ realiste “, sfarsim prin a ne invarti in gol.

*

Limita impusa raului in istoria Europei

Uneori omul are impresia ca raul este omnipotent, ca domina in mod absolut lumea. Sanctitate, dumneavoastra credeti ca exista o limita de netrecut a raului ?

Mi-a fost dat sa traiesc personal “ ideologiile raului “.

E ceva de nesters din amntirea mea.

Mai intai a fost nazismul.

Ceea ce se putea vedea in acei ani era groaznic.

Dar multe aspecte ale nazismului, in acea faza, au ramas, de fapt, ascunse.

Adevarata dimensiune a raului care lovea Europa nu a fost perceputa de toti, nici macar de aceia dintre noi care eram chiar in ochiul vartejului.

Traiam cufundati intr-o mare eruptie a raului si doar treptat am inceput sa ne dam seama de adevarata sa esenta.

Intr-adevar, responsabilii faceau multe eforturi pentru a-si ascunde faradelegile de ochii lumii.

Atat nazistii, in timpul razboiului, cat si, mai tarziu, comunistii din Europa de Est incercau sa ascunda opiniei publice ceea ce faceau.

Mult timp Occidentul nu a vrut sa creada ca evreii erau exterminati.

Acest lucru a iesit pe deplin la lumina doar pe urma.

Nici in Polonia nu se stia totul despre ce le facusera sau le faceau nazistii polonezilor, nici despre ceea ce le facusera sovieticii ofiterilor polonezi la Katyn, si chiar faptul foarte grav al deportarilor era cunoscut doar in parte.

Mai tarziu, cand razboiul se terminase, ma gandeam : “ Domnul Dumnezeu le-a permis nazistilor doisprezece ani de existenta si, dupa doisprezece ani, acel sistem s-a prabusit “.

Se vede ca aceea era limita impusa de Pronia Cereasca unei asemenea nebunii.

De fpat, nu fusese doar o nebunie – fusese o “ bestialitate “, cum a scris Konstantyn Michalski. Dar Providenta a acordat dezlantuirii furiei bestiale doar acei doisprezece ani.

“ Daca totusi comunismul a supravietuit mai mult si inca se mai dezvolta, ma gandeam atunci de unul singur, trebuie ca este un sens in toate astea “.

In 1945, la incheierea razboiului, comunismul parea foarte solid si periculos – mult mai mult decat in 1920.

Deja se banuia ca Polonia va fi cucerita de comunisti si ca ei vor merge si mai departe, in Europa de Vest, lansandu-se in cucerirea lumii.

In realitate, nu s-a ajuns pana acolo.

“ Miracolul de pe Vistula “, adica triumful lui Pilsudski in batalia impotriva Armatei Rosii, a redimensionat pretentiile sovietice.

Dar, dupa victoria asupra nazismului in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, comunistii s-au simtit eliberati si s-au apucat cu nerusinare sa se instapaneasca pe lume sau, cel putin, pe Europa.

La inceput, aceasta a insemnat impartirea continentului in sfere de influenta, potrivit acordului incheiat la Conferinta de la Ialta, in februarie 1945.

Comunistii au respectat doar in aparenta acest acord, pe care, de fapt, l-au violat in multe feluri, mai ales prin invadarea ideologica si propaganda politica facuta nu doar in Europa, ci si in alte parti ale lumii.

Pentru mine a fost limpede atunci ca stapanirea lor va dura mai mult decat cea a nazistilor.

Cat ? Era greu de spus. Dorea sa se creada ca acel rau era, intr-o oarecare masura, necesar lumii si omului.

Intr-adevar, se intampla ca, in unele situatii concrete din viata omului, raul sa se dovedeasca oarecum util, pentru ca el creeaza ocazii pentru manifestarea binelui.

Oare Johann Wolfgang von Goethe nu l-a calificat pe diavol ca “ Ein Teil von jener Kraft, / die stets das Böse will unde stets das Gute schafft – o parte din acea forta, / care cauta mereu raul si face intotdeauna binele “ ?

Sfantul Pavel, la randul sau, atrage atentia : “ Nu te lasa invins de rau, ci invinge raul prin bine “ ( Rom 12, 21 ).

In definitiv, astfel se ajunge ca sub impulsul raului sa se infaptuiasca un bine mai mare.

Daca am aratat limita impusa raului in istoria Europei, acum trebuie sa inchei prin a spune ca aceasta limita este constituita de bine – binele dumnezeiesc si cel omenesc care s-au manifestat in cadrul aceleiasi istorii, de-a lungul secolului trecut si a intregi milenii.

Oricum, nu uiti usor raul pe care l-ai trait personal.

Poti doar sa-l ierti.

Si ce inseamna sa ierti, daca nu sa faci apel la bine, care este mai mare decat raul ?

Acest bine, in definitiv, isi are radacina numai in Dumnezeu.

Doar Dumnezeu este acest bine.

Aceasta limita pusa raului de catre Binele divin a devenit parte din istoria umanitatii, mai ales din istoria Europei, prin lucrarea lui Cristos.

Prin urmare, Cristos nu poate fi separat de istoria omenirii.

Chiar asa am spus cu ocazia primei mele vizite in Polonia, la Varsovia, in Piata Victoriei.

Am afirmat atunci ca nu se poate sa-l separi pe Cristos de istoria poporului meu.

Poate El sa fie separat de istoria oricarui alt popor ?

Poate El sa fie separat de istoria Europei ?

Doar cu El toate popoarele si toata omenirea pot “ pasi peste pragul sperantei “ !

( Memorie si Identitate, – Ioan Paul al II-lea, pref. de Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea, Ed. RAO International Publishing Company, 2005 pentru versiunea in limba romana, 2006. )

Bucuresti,

XXXX

XXXX

XXXX

XXXX          

                                                        Facultatea de Drept si administratie publica Bucuresti

                   Departamentul de Cercetare  Stiintifica Masterate si Doctorate

                                          ushdrept_master@spiruharet.ro ;

                                          decanat_drept@spiruharet.ro

                                          Sos.Berceni nr.24, sector 4

                                                              Bucuresti, 14 octombrie 2010

In atentia Domnului Decan al Facultatii, prof.univ.dr.Lazar CARJAN

Obiect : Motivatia alegerii masterului

Domnule Decan,

Prezenta scrisoare este formulata pentru a aduce un raspuns la intrebarea De ce am ales masterul ?

Subsemnata Olivia-Maria N. MARCOV sunt absolventa a Universitatii “ Spiru Haret “ din Bucuresti, Facultatea de Drept si Administratie Publica Bucuresti, titulara si posesoare a diplomei de licenta seria B nr.0154122 eliberata sub nr.672 la data de 30/08/2010, avand titlul de Licentiata in Drept in domeniul Drept, specializarea Drept. Precizez ca am absolvit Ciclul I – Studii Universitare de licenta de lunga durata corespunzand unui numar de 240 de credite de studiu, ECTS, si am promovat examenul de finalizare a studiilor, in sesiunea 4 iulie 2009 cu media examenului de licenta  9,80 ( noua si 80 % ).

Fiind interesata de Drept, imediat dupa data absolvirii si a sustinerii si promovarii examenului de licenta, mi-am indreptat atentia spre oferta educationala a Universitatii cu privire la programele de master, respectiv la studiile universitare de masterat ( ciclul II Bologna ) si am remarcat si retinut descrierea programului de masterat in Stiinte Penale, forma de invatamant ZI, al carui coordonator este Prof.univ.dr.Doinel DINUICA. Mi-am dorit din acel moment sa urmez acest master, si pot spune ca la alegerea unui master si a masteratului in Stiinte Penale au concurat mai multe motivatii si am avut in vedere, dupa cum urmeaza :

Mai intai, planul de invatamant al cursului de masterat care include sase discipline didactice si pe care il gasesc bogat, interesant, orientat atat spre aprofundarea si specializarea stiintelor penale, a disciplinelor studiate in facultate ( institutii de drept penal si drept procesual penal ), dar in acelasi timp deschis si ancorat totodata in realitatile juridice europene si internationale ( drept penal european, drept penal international ), deschis spre cooperare ( cooperarea europeana in materie penala ) si  avand in vedere interdisciplinaritatea cu alte stiinte conexe penalului ( criminalistica ).

Precizez ca in facultate, avand libertatea alegerii intre mai multe discipline de studiu optionale, eu am preferat criminalistica deoarece am gasit-o utila studentului la drept si mai apropiata decat oricare alta disciplina, de dreptul penal si dreptul procesual penal prin specificul ei, in dauna disciplinei medicina-legala pe care mi-am dorit cu adevarat in acelasi timp si foarte mult sa o pot studia in acelasi an de studiu ( cu toate acestea as vrea sa mentionez ca am solicitat profesorului si medicului-legist, prof.univ.dr.Valentin IFTENIE, ingaduinta de a participa la cursurile dumnealui, expunandu-i dorinta mea si alegerea pentru criminalistica, si am avut permisiunea profesorului de a fi prezenta si a participa la toate cursurile tinute de dumnealui si pe cale de consecinta am fost o prezenta nelipsita la cursurile de medicina-legala ).

Misiunea si obiectivele masterului mi-au retinut in egala masura atentia, prin dorinta de a forma juristi, buni cunoscatori ai dreptului penal si ai procedurii penale, pentru a contribui la aplicarea normelor de drept penal in activitatea profesionala, si pregatiti pentru a face fata cerintelor cooperarii in plan european si international in ce priveste combaterea infractionalitatii, dar si crearea obisnuintei cu munca de cercetare necesara si pregatitoare pentru trecerea la etapa de doctorat. Precizez ca intentionez ca, pe viitor sa ma inscriu si sa trec la etapa de doctorat.

Prin toate acestea, masterul da o incredere sporita licentiatului in drept si o siguranta de sine care ii sunt deopotriva de trebuinta atunci cand el se indreapta spre oportunitatile in cariera profesionala, adica acolo unde sunt de mare pret stapanirea cunostintelor, prin aprofundarea acestora si dobandirea de noi cunostinte, prin capatarea de deprinderi si dezvoltarea aptitudinilor. El imbogateste intelectual si hraneste nevoia si setea de cunoastere pe care le avem. El este bogat si generos. El se opune stagnarii intelectuale si contribuie la evolutia noastra. El este actual, dar priveste spre viitor.

De asemenea, motivatia mea, personala si personal-profesionala in alegerea masterului este puternica si izvorata inca din trecut, din trecutul meu profesional si aici ma refer la experienta mea profesionala in calitate de grefiera de sedinta, activitate desfasurata de mine pe o perioada de mai multi ani ( 1993 – 1999 ) in cadrul judecatoriei, alaturi de magistratul-judecator si sub autoritatea acestuia, in atmosfera de solemnitate proprie sedintelor de judecata, de decenta ( tinuta vestimentara, portul robei ) si de seriozitate ( cadrul legal ). Aceasta experienta profesionala a fost cea care mi-a deschis un nou orizont al cunoasterii, acela al Dreptului si al Justitiei.  Dar descoperirea acestui nou orizont s-a facut si a urmat primului orizont al cunoasterii fata de care m-am simtit atrasa, Medicina, si s-a datorat celor mai frumoase, nobile, dezinteresate, serioase si legitime dorinte de viitor profesional pe care unchiul meu Dumitru ANDREI le-a avut pentru mine. El insusi un om al legii, un om care a purtat cu onoare uniforma militara si apoi roba de magistrat-judecator, intreaga lui viata, mi-a dezvaluit un univers care imi era complet necunoscut pana atunci, universul juridic, universul Dreptului si al Justitiei.

De-a lungul vietii lui si carierei lui profesionale, magistrat-judecator militar, apoi, ca urmare a unui tragic, cumplit, dramatic accident petrecut la Timisoara, in care bratul sau drept a fost calcat si taiat de rotile trenului in gara Timisoara, fiind trimis la Timisoara pe linie de serviciu pentru a judeca un proces, accidentul s-a produs la intoarcerea spre Bucuresti ( el avea atunci varsta de 24 de ani ), el a imbracat roba neagra de magistrat-judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tribunalul Suprem cum se numea atunci, magistrat-judecator si vicepresedinte al Tribunalului Municipiului Bucuresti, avocat in Baroul Bucuresti cu incepere din anul 1990, Dumitru ANDREI a constituit pentru mine un model de om, de seriozitate, de fidelitate si de incredere, o prezenta constanta si sigura, stabila, si nu a incetat cu bucurie si generozitate sa imi vorbeasca despre Drept, despre caracterul foarte serios al vietii si al vietii profesionale, sa ma indrume, sa ma invete, el a fost cel care pentru prima data mi-a aratat tainele deslusirii unui Cod de legi si care m-a incurajat neconditionat si m-a indemnat constant spre studii de Drept si spre o cariera de magistrat. In acelasi timp insa, ca un adevarat om al legii, respectuos fata de drepturile si libertatile fundamentale, inerente omului, el mi-a lasat in orice moment deplina libertate a alegerii si a alegerilor pe care le-am facut in viata mea.

El a decedat in data de 15 noiembrie 2008, atunci cand eu ma aflam in ultimul an de studii universitare de licenta de lunga durata, anul IV, semestrul intai, la varsta de 80 de ani.

In ultima convorbire telefonica pe care am purtat-o cu el, la 26 octombrie 2008, de Sfantul Dumitru, ziua lui onomastica, el m-a indemnat ferm : “ Tu trebuie sa fii judecatoare, sigur, inveti si devii judecatoare “. Era atunci plin de optimism si vocea sa puternica si entuziasta, increzatoare si care degaja forta, s-a bucurat sa afle ca sunt studenta in anul IV la facultatea de drept, el mi-a spus : “ Da, stiu tot Olivia, stiu, esti studenta, la Drept, in anul IV, stiu tot despre tine, am auzit lucruri frumoase despre tine, inveti bine “. M-a intrebat atunci ce imi doresc sa devin, si i-am raspuns ca facultatea mi-a trezit dorinta de a deveni cadru didactic universitar, ca doresc sa ma orientez spre invatamantul superior.

A fost aceea, ultima convorbire cu el si ultima oara cand i-am auzit vocea. Nu ii spusesem ca am ales sa ma inscriu la facultatea de Drept in septembrie 2005, el a suferit mult cand am luat decizia de a pleca din judecatorie si mi-am prezentat demisia ( 1999 ), mult timp nu m-a iertat, l-a durut.

La data de 15 noiembrie 2008, vestea mortii lui a cazut cu adevarat, grea, dureroasa pentru mine, in fapt, cum aveam sa aflu dupa aceea el a petrecut ultimele sale zile, aproximativ 15 zile, in spital in stare de coma, unde a fost transportat dupa ce la sfarsitul unei zile de munca, ca avocat, dupa o zi de sedinta de judecata la Curtea de Apel Bucuresti, intorcandu-se acasa nu s-a simtit foarte bine, obosit, si odihnindu-se in cursul dupa-amiezii a fost gasit de sotia lui, decedat, in somn, si din nefericire, cum avea ea spuna “ cu spume la gura “ ; facuse comotie cerebrala. De fapt, din clipa aceea el a decedat si ultimele zile, petrecute in spital, el a fost conectat la aparate.

O alta motivatie a mea pentru master este aplecarea mea spre studiu, spre cercetare, dorinta mea de a deveni cadru didactic in invatamantul superior poate si ca urmare a faptului ca tatal meu a fost un exemplu de om dedicat stiintei, stiintelor exacte, matematicii dar si altor stiinte precum mecanica fluidelor, mecanica cereasca, aerodinamica, mecanica solidelor si celorlalte stiinte conexe, dedicat scrisului, dar si cercetarii stiintifice, precum si generatiilor intregi de studenti in fata carora si-a tinut cursurile in cadrul Facultatii de Matematica din Universitatea Bucuresti unde a ramas si a desfasurat o activitate didactica imediat dupa sustinerea si promovarea examenului de licenta, devenind diplomat universitar si incepand o lunga si bogata cariera didactica in invatamantul superior, mai intai ca preparator, apoi ca asistent universitar ( doctoratul in matematica la 28 de ani ), ulterior ca lector universitar doctor in Matematica, si in cele din urma ca profesor universitar doctor in Matematica. De-a lungul intregii sale cariere el a desfasurat si o activitate stiintifica si de cercetare stiintifica ampla, diversa, complexa, cu mare grad de dificultate si de responsabilitate, si care cerea minutiozitate si rabdare, precizie si elaborarea, rezolvarea si solutionarea unor calcule matematice de o foarte inalta precizie, complexitate si dificultate, alaturi de competentele stiintifice adecvate, de rigoare. El a publicat articole si carti. O perioada temporara, de aproximativ patru ani de zile, 1972-1976, el a fost conferentiar universitar doctor la Universitatea Stiintelor din orasul Constantine, Algeria unde a desfasurat de asemenea o activitate didactica in fata studentilor algerieni, in limba franceza, limba de predare a cursurilor universitare si unde a lucrat in baza unui contract de munca si avand drept temei Acordurile de colaborare incheiate intre Romania si Algeria, prin care Statul roman de la acea epoca trimitea specialisti romani in tari magrebiene precum Algeria sau Maroc, spre a contribui la dezvoltarea acestor tari din Africa de Nord. In perioada aceea l-am insotit impreuna cu mama mea in orasul Constantine unde am fost inscrisa la scoala pentru prima data si am urmat cursurile scolii franceze, si am avut astfel ocazia sa cunosc temeinic limba franceza, singura limba de predare la clasa de elevi din care eu am facut parte, aceea formata special si alcatuita din eleve ce proveneau ele insele si familiile lor din tari din Europa de Est si Centrala, precum Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, in restul lor, celelalte clase ale scolii fiind formate si alcatuite din eleve algeriene cu limba de predare algeriana ( araba ) si franceza. Comunitatea de cetateni straini in Algeria era cosmopolita si alcatuita in principal din cetateni francezi, alaturi de care se regaseau cetateni romani, cehoslovaci ( familii de cehi si familii de slovaci ), unguri, bulgari, un rus, un american, o familie de coreeni care traia in Franta, familii mixte ( belgiana-palestinian, bulgara-francez ), dar si din cetateni arabi, altii decat algerienii, cum era cazul sirienilor.

De aici se desprinde si motivatia mea pentru cooperare europeana si internationala, avand in vedere ca nu am incetat sa invat si sa perfectionez limba franceza si franceza juridica, am cautat sa pastrez contactul cu profesori francezi si cursurile de limba franceza in acelasi timp, pentru a nu lasa competentele mele in materie de limba franceza sa stagneze si astfel am urmat curs de perfectionare a limbii franceze la Institutul Francez din Bucuresti, Spatiul Cursuri de Limba ( http://www.institut-francais.ro/-Espace-langue-.html ) inca din perioada in care eram grefiera de sedinta, mai exact in primavara-vara anului 1997.

In primavara-vara anului 1991 am petrecut doua luni in Franta, in orasul Enghien-les-Bains ( 8,5 km Nord de Paris ), la invitatia nepoatei invatatoarei mele franceze de la scoala franceza din orasul Constantine, repatriata in Franta natala in vara anului 1976, perioada in care m-am documentat si am citit carti de gramatica si de limba franceza si lecturile mele in limba franceza m-au insotit, nu am incetat sa citesc in limba franceza si sa urmez metodologia de studiu franceza.

In anul 1999 mi-am prezentat scrisoarea de demisie de la judecatoria sectorului 1 Bucuresti si am petrecut in cursul anului respectiv, o perioada de doua luni, in iarna si in vara, in Franta, in localitatea Fraisans.

Din judecatorie am plecat din motive personale si de viata personala, dorind sa imi intemeiez o familie alaturi de un cetatean francez de origine franceza din regiunea Franche-Comté, Besançon. Anul 1999 a fost insa pentru mine un prilej de a evolua in ce priveste limba franceza.

La Bucuresti am pastrat contactul cu Institutul Francez din Bucuresti unde am avut un abonament incheiat, reinnoit ulterior, la Biblioteca si Sono-Videoteca Institutului.

In cursul anului 2004 m-am inscris, am reusit proba de selectie ( examen scris de testare a nivelului de limba franceza, cerandu-se obligatoriu un nivel de limba avansat ) si am urmat cursul de limba franceza de specialitate, franceza juridica in cadrul Institutului Francez din Bucuresti (http://www.institut-francais.ro/Cursuri-pentru-adul-i.html ), pe care l-am finalizat prin examen scris si oral. Pe durata cursului am lucrat si studiat cu doua cadre didactice, din care unul, o profesoara si jurista franceza, cetatean francez care ne-a pregatit in ce priveste cunostintele de drept francez si terminologia juridica franceza, si al doilea, o profesoara de limba franceza de origina romana care a lucrat cu noi asupra stilului si tehnicii de limba franceza si franceza juridica.

Ulterior m-am inscris la examenul pentru obtinerea Certificatului de Franceza Juridica (http://www.institut-francais.ro/-Diplome-de-Francez-Profesional-DFP-.html ), organizat de Camera de Comert si Industrie din Paris ( CCIP ) – Directia Invatamant ( http://www.fda.ccip.fr ; http://www.ccip.fr/upload/pdf/organigramme-CCIP.pdf ) , pentru cetateni straini ( altii decat cetatenii francezi ) a caror limba materna nu este limba franceza, si desfasurat la Bucuresti prin intermediul si cu concursul Institutului Francez din Bucuresti, Spatiul Cursuri de Limba, subiectele de examen fiind elaborate de Camera de Comert si Industrie din Paris – Directia Invatamant si trimise sigilate la Institutul Francez din Bucuresti, examenul constand in examen oral sustinut la Bucuresti in salile de clasa ale Institutului Francez in fata unei comisii a CCIP sosite la Bucuresti si in examen scris sustinut in aceleasi sali de clasa la Bucuresti, lucrarile, tezele noastre fiind sigilate si trimise in Franta, la Paris, la  CCIP unde au fost corectate si au fost notate de cadre din Directia Invatamant a CCIP si unde au fost eliberate diplomele noastre.

Am obtinut diploma cu mentiune a CCIP, certificatul de franceza juridica ( CFJ ), cu recunoastere internationala ( http://www.institut-francais.ro/Diplome-de-francais-professionnel,262.html ).

In paralel, in anii 2004 si 2005 la Bucuresti m-am inscris si am sustinut doua examene de traducator pentru limba franceza, domeniul de specialitate Stiinte Juridice, in cadrul Ministerului Culturii si Cultelor organizate de Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura ( CPPC ) Evaluare Competente Traducatori ( http://www.examentraducator.ro ) cu sediul la vremea aceea in Calea Dorobanti nr.99 A, un examen de traducere din limba franceza in limba romana ( subiectul de examen a constat in traducerea unui text despre categoriile de pensii acordate in Franta, pensie pentru limita de varsta, pentru invaliditate, de urmas, etc. ) si un al doilea examen de traducere din limba romana in limba franceza ( subiectul de examen a constat in traducerea unui text despre Deciziile Curtii Constitutionale ( Consiliul Constitutional in Franta ) ).

Ca urmare, am reusit cele doua examene si am obtinut cele doua atestate de traducator ( mentionate in CV –ul meu ) si mi-am depus dosarul la Ministerul Justitiei din Romania in vederea obtinerii autorizatiei de traducatoare, si in anul 2006 la 13 decembrie am fost astfel, autorizata ca traducatoare si interpreta pentru limba franceza, de catre Ministrul  Justitiei Monica Luisa MACOVEI, fiind autorizata sa efectuez traduceri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul National Anticoruptie, organele de urmarire penala, instantele judecatoresti, birourile notarilor publici, avocati si executori judecatoresti.

In septembrie 2005 m-am inscris la Facultatea de Drept si Administratie Publica Bucuresti din cadrul Universitatii “ Spiru Haret “, specializarea Drept, si am urmat studiile universitare de licenta de lunga durata, pe o perioada de patru ani ( 2005-2009 ), finalizate prin sustinerea si promovarea examenului de licenta.

Precizez ca in anul II semestrul doi am efectuat practica de specialitate in doua locuri si anume, in cadrul Politiei Romane, Directia de Cercetari Penale unde am fost primita prin sprijinul Profesorului univ.dr.Constantin DUVAC, profesor de drept penal-partea speciala si am fost repartizata domnului Colonel ION care la randul sau m-a repartizat la Directia Economic unde am lucrat cu doamna comisar Aura IRIMESCU si am studiat lucrari de drept penal, cauze penale in lucru instrumentate de doamna comisar.

De asemenea, dupa cateva zile de practica la Politia Romana, mi-am continuat practica de specialitate in cadrul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala unde am fost primita cu sprijinul doamnei judecator Elena URSULESCU si am asistat la sedintele publice de judecata, fiind interesata de desfasurarea sedintei de judecata, de dezbaterile partilor, de masurile dispuse de judecator, de presedintele completului de judecata, de complexitatea si diversitatea cauzelor deduse judecatii, a spetelor de drept penal, dar neignorand activitatea completului in intregimea sa, a grefierului de sedinta, a procurorului de sedinta si nu in ultimul rand, a instantei, vizitand si petrecand timp la Arhiva Penala a Sectiei a II-a Penale unde am putut observa activitatea arhivarilor. Acesta a fost pentru mine un prilej de a ma documenta si cu privire la Regulamentul de organizare interioara si functionare al instantelor de judecata actualizat si in vigoare pe care l-am obtinut in integralitatea sa prin bunavointa si sprijinul biroului de Resurse Umane al Curtii de Apel Bucuresti, si anume al doamnei sef de birou Personal Mioara  VALCAN.

Mi-am redactat ulterior Caietul de Practica si am sustinut examenul de practica de specialitate in vara anului 2007 ( anul II de facultate 2006/2007, semestrul doi ) cu profesorul Florin BARBU care mi-a acordat nota zece si a tinut sa imi treaca nota in carnetul studentului.

Tin sa precizez de asemenea, cadrul si frumoasa imprejurare in care intamplarea a facut sa o cunosc pe doamna magistrat-judecator Elena  URSULESCU :

In toamna anului 2004 m-am inscris la cursul despre care am scris mai sus, acela de franceza de specialitate, de franceza juridica din cadrul Institutului Francez din Bucuresti, si am fost repartizata la sala de curs numita sala “ Barbara “, unde am ajuns in dupa-amiaza in care debuta  primul curs, prima lectie, grabita sa ma asez in prima banca sau in primul rand, sau in primele randuri de scaune dispuse in jurul mesei de studiu, cat mai aproape de tabla pe care profesorul scrie la curs, si am gasit primul loc ocupat de o doamna care vazand incurcatura in care ma aflam si eforturile mele de a ma aseza cat mai in fata, m-a interpelat intrebandu-ma : “ Vrei sa stai aici ? “ si a indicat spre locul pe care ea insasi il ocupa, primul si cel mai aproape de tabla, s-a ridicat de pe scaunul sau si mi-a cedat locul ei. Nu o cunosteam si abia ulterior, mult mai tarziu in cadrul desfasurarii lectiilor, orelor de clasa, de studiu, am aflat ca este magistrat-judecator si ca se numeste Elena URSULESCU. Ea ne povestea in limba franceza la curs, despre experienta ei profesionala in materie de cooperare judiciara in domeniul dreptului penal, deoarece ea pleca in Franta in cadrul cooperarii dintre Romania si Franta in ce priveste delicventa juvenila a tinerilor cetateni romani pe teritoriul Frantei.

Avand in vedere toate consideratiile expuse mai sus, motivatiile mele pentru programul de masterat in Stiinte Penale, sunt multiple, incepand cu interesul viu pentru acest program de masterat astfel cum este el descris pe pagina www.spiruharet.ro , Masterate, tinand cont de curricula masterului, de planul de invatamant al cursului de masterat, de misiunea si de obiectivele masterului, dar si de personalitatea si trebuintele mele personal-profesionale care se regasesc in buna masura implinite prin acest master al carui bogat plan de invatamant descurajeaza stagnarea profesionala, intelectuala, se opune rutinei, si ofera o larga deschidere spre Romania ( prin cunoasterea, aprofundarea, achizitionarea de noi cunostinte de drept si de criminalistica ) dar si spre alte tari si State, in plan regional, european si in plan international ( cooperarea europeana in materie penala, dreptul penal international, dreptul penal european ). Acest master excede cadrului national si se deschide spre lume tinand cont de realitatile societatii si de realitatile juridice aflate in continua dinamica si evolutie si interdependenta in planul societatii internationale ai carei principali actori, directi si nemijlociti sunt Statele – ca subiecte de drept international, dar si organizatiile internationale interguvernamentale ( ca subiecte de drept international ) cu caracter universal ( ONU ), regional ( OSCE, Consiliul Europei, NATO, Uniunea Europei Occidentale ) si subregional ( Organizatia de Cooperare Economica a Marii Negre CEMN, Comisia Dunarii, Comisia Internationala pentru Protectia Fluviului Dunarea cu sediul la Viena, Consiliul Nordic, si altele ).

In acelasi timp asteptarile si atractia mea pentru acest master sunt strans legate de dorintele si interesele mele legitime cu privire la o cariera in domeniul Dreptului, la implinirea dorintei mele de a incepe o cariera didactica universitara, de a preda Drept in cadrul Facultatii de Drept, de ma angaja intr-o cariera dedicata studiului, cercetarii si de a trece in viitor dupa terminarea masterului la nivelul urmator, superior, acela al doctoratului.

Interesele mele pentru o cariera profesionala in domeniul Dreptului au insa in vedere si se indreapta  in egala masura si pentru viitor, catre Baroul Bucuresti si profesia de avocat, catre Institutul National al Magistraturii si cariera de magistrat, si catre domeniul vast si diversificat al cooperarii in materie judiciara, in domeniul Dreptului in plan european si international, care se realizeaza la nivel institutional.

Acestea sunt motivele pentru care mi-am depus dosarul cu acte si m-am inscris la examenul de admitere la studii universitare de masterat ( ciclul II Bologna ) (http://masterate.spiruharet.ro/bologna/ ) pentru anul universitar 2010-2011, la programul de master Bologna in Stiinte Penale, forma de invatamant ZI, cu o durata de 4 semestre, in cadrul Facultatii de Drept si Administratie Publica Bucuresti din Universitatea “ Spiru Haret “.

Documentandu-ma si informandu-ma cu privire la cerintele si Metodologia privind admiterea la Studii Universitare de Masterat ( Ciclul II Bologna ) anul universitar 2010-2011 (http://masterate.spiruharet.ro/bologna/metod_adm.pdf ), si in acord cu capitolul III “ Organizarea si Desfasurarea Admiterii “ din metodologia mentionata, articolul 9 ( continutul dosarului depus de candidat la inscrierea la admitere ) luand la cunostinta de exigenta elaborarii unei scrisori ( a unui eseu ) cu privire la motivatia optiunii, in limita a 2-5 pagini, am formulat prezenta scrisoare de motivatie in continutul careia am fost precisa, deschisa, sincera, corecta, cuprinzatoare si am trecut in revista motivatiile mele care sunt in stransa legatura cu trecutul meu de viata si profesional si cu dorintele si aspiratiile mele vii si legitime pentru viitorul meu profesional.

De asemenea, in sensul celor de mai sus, si tinand cont de aceeasi Metodologie privind admiterea, care in Capitolul sau IV intitulat “ Dispozitii Finale “ articolul 15 precizeaza cu privire la admitere “ Conducerile facultatilor au intreaga responsabilitate pentru organizarea si desfasurarea examenului de admitere in ciclul de studii universitare de masterat “ adresez prezenta scrisoare domnului Decan al Facultatii de Drept si Administratie Publica Bucuresti, Profesor Univ.Doctor Lazar CARJAN, acela care in facultate a fost profesorul nostru, profesorul meu la disciplina de studiu  Criminalistica

                                                                                  Cu deplina consideratie,

                                                                                   Olivia-Maria MARCOV

Prezenta scrisoare contine un numar de opt pagini

Documente anexate : CV Olivia-Maria MARCOV in limba romana si in limba franceza

Descrierea programului de master in Stiinte Penale o puteti gasi aici : http://masterate.spiruharet.ro/bologna/

www.spiruharet.ro Masterate Ciclul II Bologna Stiinte Penale